Regatul odrisilor

  REGATUL ODRISILOR

Cele mai importante izvoare pentru istoria regatului odrisilor sunt Istoriile lui Herodot (484-425 a. Chr.) şi cele ale lui Tucidide (460-396 a. Chr.) şi lucrarea Anabasis a lui Xenofon , care au meritul de a fi foarte apropiate de evenimente şi, deci, credibile. Unele informaţii se regăsesc şi la un autor din sec. 1 a. Chr.-Diodor din Sicilia, în Biblioteca istorică. Regatul odrisilor a fost un stat  incipient, organizat după modelul satrapiilor persane. Este foarte probabil ca odrisii să fi păstrat structurile organizatorice ale satrapiei Skudra, cum era denumită într-o inscripţie Tracia, fapt care ar putea explica existenţa lui destul de îndelungată.

                             

INTEMEIEREA REGATULUI ODRISILOR

Potrivit lui Herodot, întemeietorul regatului odrisilor a fost Teres. Data întemeierii trebuie să fi fost la scurtă vreme după 480, când imprejurările deveniseră favorabile căci, după 479, perşii lui Xerxes, înfrânţi de greci în 480 în bãtãlia navalã de la Salamina, iar în 479 la Platea,  renunţa la controlarea spaţiului balcanic. Spaţiul iniţial locuit de odrisi pare a fi fost valea Hebrosului, Mariţa de azi, mai ales cursul ei inferior. Sub Teres, statul odrisilor nu a fost foarte mare, căci,  spune Tucidide, mai existau o serie de traci independenţi. Diodor din Sicilia, la rândul său, precizează că Teres a lăsat moştenire un regat puţin întins. Primul dintre regi, Teres, pare a fi preocupat mai ales de stabilirea unor bune realţii cu sciţii deveniţi vecini, cu atât mai mult cu cât se ştia despre ei că sunt numeroşi şi foarte buni războinici. Sciţii se înstãpâniserã pe zona litoralã de la Olbia la gurile Dunãrii, deci practic Dunarea reprezenta graniţa dintre odrisi şi sciţi. Este motivul pentru care Teres face o alianţă matrimonială: îşi dă fiica de soţie regelui scit Ariapeithes. Din această căsătorie a rezultat un fiu, numit Octamasades. Pe tot parcursul domniei lui Teres, adică până spre  440, relaţiile odrisilor cu sciţii au fost bune. Potrivit lui Lucian din Samosata (sec. al II-lea p. Chr.), care scria despre oamenii cu viaţă lungă, Teres ar fi trăit pănă la venerabila vârstă de 92 de ani.

                                 

DOMNIA LUI SITALCES

Urmaşul lui Teres a fost Sitalces (dupa 440, ? 431-424), cel mai mare dintre regii odrisilor. Pe vremea lui, regatul  a ajuns la o o mare expansiune teritorială, fiind aduse sub stăpânire mai toate neamurile tracice. Mai precis au fost integraţi tracii dintre Haemus şi Rodopi, la care s-au adăugat geţii de dincolo de Haemus. Tucidide precizează că regatul avea în stăpânire tot litoralul, pornind de la Marea Egee, din dreptul Abderei, continuând cu Marea Marmara şi Marea Neagră, până în dreptul gurii de vărsare a Istrosului, drum care se putea parcurge pe jos, cu un mers sprinten, în 11 zile, iar pe mare, cu vânt din spate,  în 4 zile. Spre interiorul ţării, de la mare, spune Diodor din Sicilia, se făceau pe jos 13 zile. Probabil spre vest graniţa se afla pe Strymon (Struma de azi). Acelaşi autor  ne-a lăsat un portret a lui Sitalces. Potrivit acestuia, Sitalces se caracteriza prin bărbăţie, blândeţe faţă de supuşi, vitejie, înţelepciune şi grijă faţă de averea statului. Regele primea de la neamurile supuse şi, de la cetaţile greceşti  un  tribut anual de 1000 de talanţi. Armata, spun izvoarele,  ajunge la efective incredibile: 120.000 de pedestraşi şi 50.000 de călăreţi

Relaţiile iniţial bune cu sciţii se deteriorează pe vremea Sitalces, ba chiar ajug sa fie conflictuale. Între timp, regele sciţilor,  Ariapeithes, şi-a luat o nouă nevastă, o grecoaică din Histria, cu care a avut un fiu, numit Skyles. Între cei doi fii vitregi ai lui Ariapeithes, Octamasades (fiul fiicei lui Teres) şi Skyles, au izbucnit conflicte motivate, in esenta, de dorinta fiecaruia dintre ei de a ajunge rege.. Skyles, care  a primit o educaţie grecească de la mama sa, a devenit foarte impopular printre sciţi, drept pentru care, devenit rege la un moment dat, a fost alungat de la tron în urma unei  răscoale şi s-a refugiat la odrisi. Povestea lui Skyles este rekatată cu destul de multe detalii de catre Herodot. Aflăm că, adeseori, Skyles mergea în oraşul grecesc Olbia, unde şi-a ridicat un palat, şi-a luat o soţie, cel mai probabil grecoaică şi obişnuia să îmbrace veşminte greceşti. S-a iniţiat chiar si în misterele lui Dionysos, lucru greu de acceptat de sciţi, care credeau ca nu e lucru cuminte să crezi într-un zeu care iţi ia minţile. Aceasta iniţiere a fost picătura care a umplut paharul, ducând la răzvrătirea supuşilor, alungarea lui Skyles şi înlocuirea lui cu Octamasades.  Este interesnt că Sitalces acordat azil politic lui Skyles, ducând astfel o politică ostilă fata de  ruda sa, Octamasades. Probabil că gestul sau avea raţiuni politice serioase. Nu este exclus ca Sitalces să fi devenit filoelen  şi sã-i fi acordat protecţie pentru a se apropia mai mult de Athena. Un rival al lui Sitalces, fiu al lui Teres, la rândul său, a primit ocrotirea sciţilor. Desigur că protecţia acordată de fiecare parte pretendenţilor la tron a tensionat relaţiile dintre  cele doua părţi.  Octamasades porneşte chiar cu o armată împotriva odrisilor, dar este întâmpinat la Istru de  aceştia. Graţie înţelpciunii lui Sitalces, situaţia este detensionată şi se recurge la un schimb de azilanţi care pare să fi rezolvat problema. Octamasades, intrat în posesia rivalului sau, cum era si de asteptat, l-a ucis. 

Spre deosebire de predecesorul său, Sitalces pare mai degrabă interesat de cultivarea unor bune relaţii cu Atena, mai ales în condiţiile în care cu vecina sa, Macedonia şi cu regale ei, Perdicas II (454-414), avea mari controverse teritoriale, urmare a politicii expansive a regelui odrisilor, care  urmărea integrarea în regat a cât mai multe neamuri tracice, unele aflate pana atunci sub autoritatea Macedoniei. Un prim semn al atitudinii pozitive faţa de Atena este căsătoria lui Sitalces cu o grecoaică din Abdera. La vremea aceea situaţia politică din Pen. Balcanică a fost esenţial marcată de războiul peloponesiac (431-404) care a fost expresia luptei pentru supremaţie dintre Sparta şi Athena. Pe fondul acestui război izbucneşte în Pen. Chalcidică o răscoală împotriva Athenei. Athena, aflata intr-o dubla dificultate, căutându-şi aliaţi, apelează atât la Macedonia cât şi la Regatul Odrisilor. Sparta, la răndul sau, curtează ambele părţi. Conştienţi de puterea lui Sitalces, athenienii , pentru a-l atrage de partea lor, fac două gesturi de bunăvoinţă. Potrivit lui Tucidide, prin 431 l-au făcut proxenos pe Nymphodoros, care era fratele soţiei lui Sitalces. Proxenoi-i erau un fel de oaspeţi care, asemeni consulilor de azi, asigurau relaţiile diplomatice permanente dintre două cetãţi. Ei aveau o serie de avantaje: scutire de impozite, posibilitatea de a dobândi  pãmânt şi casã. Asta înseamnă că Nymphodoros reprezenta la Athena interesele regatului odrisilor. Aristofan, în Acarnienii spune că, fiul lui Sitalces şi al grecoaicei din Abdera, la rândul său, este făcut cetăţean atenian. În timp ce Macedonia duce o politică duplicitară, nedorind întãrirea nici uneia dintre cele douã cetãţi greceşti, Sitalkes încheie un tratat cu Athena, în 431, care prevedea o intervenţie a armatelor odrise în Pen. Chalcidică pentru înăbuşirea răscoalei. Aristofan, tot in Acarnienii, vorbind de armata promisa de Sitalces, o compara cu o multime de lacuste. Macedonia, deşi foarte ezitantă în politica faţă de Athena, este mai serios răsplătită decât rivala sa: primeşte avansuri teritoriale prin cedarea oraşului Therme. O criză dinastică din Macedonia tensionează şi mai mult aceste relaţii, Sitalces sprijinindu-l pe un pretendent la tron, pe Filip ( care era fratele lui Perdicas). În ciuda zgârceniei Athenei, Sitalces şi-a onorat promisiunea făcută acesteia. Un prim semn că este fidel alianţei a fost capturarea solilor spartani şi predarea lor atenienilor. Apoi,  în 429, Sitalces a organizat o campanie de 30 de zile, în timpul căreia, cu o armată 150.000 de oameni, a atacat atât Pen. Chalcidică, cat si Macedonia. La expediţie participă o serie de traci dintre Haemus şi Rodopi, la care se adaugă şi geţii de dincolo de Haemus. În Macedonia reuşeşte destul de multe victorii, dar nici una hotărâtoare căci nu dispunea de tehnică de luptă pentru asediul cetăţilor. Atenienii, care se obligaseră să trimită o armată în completarea celei barbare şi o flotã, nu şi-au onorat promisiunea, în plus frigul iernii făcea riscantă prelungirea campaniei. Sitalces se retrage şi la sfatul primit de la Seuthes, nepotul său şi moştenitor al tronului, care, insa,  fusese cumpărat de Perdicas II, regele Macedoniei, care l-a sensibilizat oferindu-i de soţie, împreună cu o zestre considerabilă, pe sora sa, Stratonike. Câţiva ani mai târziu, în 424, Sitalces moare, la asediul de la Delion, într-o luptă impotriva tribalilor, traci care au  refuzau să recunoască autoritatea regelui odrisilor.              

DOMNIILE LUI SEUTHES I SI SEUTHES al II-lea

Între 424-410, rege al odrisilor a fost Seuthes I (fiul lui Sparadocos, fratele lui Sitalces), care a renunţat la politica de expansiune teritorială, dar care a reuşit să conserve hotarele reagtului său. Trebuie precizat că la odrisi, tronul nu era moştenit de fiul cel mare, ci de nepotul de frate. (Se ştie că Sitalcees a avut un fiu, pe Sadocos)  Potrivit lui Tucidide, tributul ar fi crescut pe vremea acestui rege, dar cifra dată , de 400 de talanţi, este inferioară celei de pe vremea lui Sitalces. La acesta se adăugau o serie de daruri constând din obiecte de aur şi argint şi stofe scumpe pe care regele şi persoanele influente de la curtea lui le primeau. Acelaşi Tucidide precizează că la odrisi numic nu se poate izbândi fără daruri, odrisii având obiceiul mai degrabă de a primi decât de a da. Despre Seuthes I se ştiu puţine lucruri. Cu siguranţă el şi-a îmbunătăţit relaţiile cu Macedonia, cum era de aşteptat în urma căsătoriei cu Stratonike.. Relaţiile cu Atena sunt destul de reci. După moartea lui Seuthes, în 410, regatul se împarte pe din două între Seuthes II şi Amadocos. Iniţial cei doi sunt în bune relaţii, ulterior fiecare dintre cele doua părţi încheie alianţe în vederea  eliminării celeilalte. Amadocos cultivă bune relaţii cu generalul atenian Alcibiade, în timp ce Seuthes al II-lea angajează mercenari greci, conduşi de Xenofon în vederea extinderii stăpânirii. Seuthes al II-lea nu se achitã de obligatiile sale contractuale, nu plãteşte solda mercenarilor greci. De la Xenofon, "condotierul filosof", numit aşa pentru ca a fost elev al lui Socrate,  în Anabasis,  a rãmas o descriere a curţii regelui Seuthes II. Cu ocazia unui ospăţ la care participă însuşi autorul, mesenii se înfruptă cu carne friptă, paine dospită şi vin., care este turnat în cornuri de catre paharnici. Invitaţii aduc regelui o serie de daruri: un cal, o cupã de argint de peste 4 kg, un sclav, un covor, dar şi stofe pentru soţie. Petrecerea are loc pe fond muzical, asigurat de flauturi şi trompete. Se dansează dansuri războinice, iar regale trac îşi împroaşcã intenţionat hainele cu vin. La curte, pentru asigurarea atmosferei, există şi bufoni.

DECADEREA REGATULUI ODRISILOR

Un reviriment al statului odrisilor are loc în perioada 383-360, sub Cotys I, care reuşeşte să reunească regatul pe timpul domniei sale. Nu avem prea multe date despre domnia lui, dar se stie ca el moare asasinat de un grec, care mai apoi a fost rãsplatit cu o cununã de aur de cãtre adunarea popularã a Atenei, motiv pentru care se crede cã Atena a fost amestecatã în acest asasinat. Ca atare, este foarte probabil ca relatiile cu Athena sa nu fi fost tocmai bune. La moartea lui  Cotys, regatul el se imparte în tei regate distincte. Este motivul pentru care Tracia devine o pradă uşoară pentru Filip II (359-336) care, în 342/341, cucereşte Tracia şi, pentru glorificarea victoriei, ridică un oraş, Philippopolis, azi Plovdiv.   Dupa acest eveniment, Tracia este anexată Macedoniei, dar se bucură, totuşi de autonomie, păstrându-şi dreptul de a emite monedă. În 335 îi regăsim pe odrisi ca aliaţi ai lui Alexandru cel Mare (336-323) în expediţia împotriva tribalilor, iar în 333 participă la lupta de la Issos (in Cilicia), unde Alexandru reuşeşte o victorie hotărâtoare împotriva regelui persan Darius al III-lea. Pe vremea lui Alexandru şi Lisimah, odrsii înceracă să se răzvrătească in mai multe randuri împotiva macedonenilor, dar încercările lor eşuează.  După moartea lui Alexandru Macedon din 323,  începe o acerbă luptă între diadohi, foştii generali ai lui Alexandru, concretizatã în patru războaie succesive, care duc la declinul regatului macedonean. Un rege al odrisilor, numit tot Seuthes, al III-lea (323-311), este angrenat în luptele pentru putere dintre diadohi, fiind când de partea lui Lisimah, când de partea lui Antigonos Monopftalmos. Seuthes al III-lea, după modelul lui Filip al II-lea,  întemeiaza oraşul Seuthopolis, situat aproape de Kazanlîk. De la el s-au pãstrat şi o serie de emisiuni monetare. În 281, în lupta de la Kurupedion, moare suveranul Traciei elenistice, Lisimah, iar regatul său se destramă si teritoriile odrisilor îşi recapată neatarnarea.  Odrisii nu vor mai avea niciodată puterea de altădată, căci după 280, în zonă apar  pretendenţi noi, celţii, care întemeiază în centrul Bulgariei un regat efemer, Regatul de la Tylis. În 168, Macedonia este înfrântă de  romani în cel de-al 3-lea război macedonean. Senatul roman nu-si pemite administrarea ei, drept pentru care ea isi pastreaza inca 20 de ani autonomia, fiind insa împărţită în 4 regate autonome. Abia în 148 a. Chr. este  transformată în provincia  Macedonia, căreia i se alipeşte Tracia de vest (partea de la vest de Hebros). Tracia estică îşi păstrează autonomia ca regat clientelar până în 46 e.n, când este transformată în provincie romană.

BIBLIOGRAFIA:

Gh. Stefan (coord.), Izvoare privind istoria României, vol. I, Bucuresti, 1964

Hristo Danov- Tracia antică, Bucureşti, 1976