Secrete.

vineri, 3 august 2012

REZONANTA SCHUMANN-fabulatie si adevar

REZONANTA SCHUMANN-fabulatie si adevar

1. INTRODUCERE

Nu demult, un zvon cutremurător dar absolut neştiintific s-a răspândit prin intermediul mass-media pe întreg globul pământesc: că timpul a luat-o razna , că ar fi început să alunece din ce în ce mai repede, pe un tobogan imaginar al cărui sfârşit este anul 2012. Data de 21 decembrie 2012 este prezentată în multe scrieri apocaliptice drept data în care, dintr-un motiv sau altul, civilizaţia umană va dispare. Lăsându-i la o parte pe “vizionarii ce prevăd viitorul” cu dispozitive bazate pe boabe de cafea sau fasole, să ne oprim puţin la cei ce aduc argumente pseudoştiinţifice unor astfel de afirmaţii. Unii prognozează o posibilă coliziune catastrofală a planetei noastre cu un obiect ceresc de mari dimensiuni, alţii prevăd schimbări catastrofale datorate unei conjuncţii planetare. Toţi aceşti “vizionari” pornesc de la ideea că data de 21 decembrie 2012 este ultima dată menţionată în calendarul maya. Dar cea mai ciudată motivare a “sfârşitului lumii” este ipoteza că timpul, ce mai demult bătea tăruşi alene, pe marginea unui drum fără întoarcere, măreşte acum ritmul în mod asimptotic spre o apropiată dată limită: 21 decembrie 2012, iar după această dată, totul dispare în neant. Intr-un articol publicat recent in revista StiintaAzi.ro m-am referit la previziunile actuale, fundamentate ştiinţific, referitoare la o posibilă extincţiei a civilizaţiei în urma unei coliziuni catastrofale şi nu voi reveni acum la acest subiect. În schimb,voi încerca să explic, pe înţelesul tuturor, fenomenul de “rezonanţa Schumann”: mecanismul prin care se produce acest fenomen, modul în care poate fi pus în evidenţă şi efectele pe care le poate avea asupra fiinţelor vii.

Pentru început, vom discuta despre partea inferioară a spectrului undelor electromagnetice, undele de foarte joasă frecvenţă.

2. TERMINOLOGIE

Conform Administraţiei Naţionale de Telecomunicaţii şi Informare a Statelor Unite ale Americii , undele electromagnetice ale căror frecvenţe sunt mai mici decât 30 kHz sunt denumite unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (very low frequency), iar cele ale căror frecvenţă este mai mică decât 3kHz nici nu sunt atribuite vreunei activităţi civile.

Terminologia utilizată în lucrările ştiinţifice ce se referă la undele electromagnetice de joasă frecvenţă (şi pe care o voi folosi în cele ce urmează) le clasifica în modul următor:

-unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (very low frequency sau pe scurt, VLF) cu frecvenţe cuprinse între 30kHz şi 3kHz

-unde electromagnetice de ultra joasă frecvenţă (ultra low frequency sau ULF) cu frecvenţe cuprinse între 3kHz şi 300Hz

-unde electromagnetice de super joasă frecvenţă (super low frequency sau SLF) cu frecvenţe cuprinse între 300Hz şi 30Hz

-unde electromagnetice de extrem de joasă frecvenţă (extreme low frequency sau ELF) ale căror frecvenţe au valori sub 30Hz.

După cum se ştie, materialele conductoare sunt opace pentru undele electromagnetice şi din acest motiv, comunicarea între două puncte aflate în medii conductoare (de exemplu apa sărată din mări şi oceane sau subsolul Pământului) nu se poate realiza cu echipamentele uzuale şi folosind metodele clasice de comunicare radio.

Acest fenomen de "ecranare" împiedică comunicarea radio clasică între o bază terestră şi submarinele aflate în submersie. Într-o astfel de situaţie, doar undele electromagnetice din gama SLF pot asigura legătura radio.

Pe de altă parte, în cazul unor accidente miniere, când echipamentele de telecomunicaţii prin cablu sunt distruse, apare necesitatea unei căi de comunicaţie "fără fir" între minerii blocaţi în subteran şi echipele de salvare aflate la suprafaţa sau tot în subteran. Undele electromagnetice din gama ULF pot penetra solul la adâncimi de ordinul zecilor sau sutelor de metri, fiind singurele care pot fi folosite în astfel de situaţii.

Undele electromagnetice de joasă frecvenţă sunt generate şi de fenomene naturale ce au efecte la scară mare şi foarte mare. Astfel, apariţia unor unde electromagnetice de joasă frecvenţă (ULF sau ELF) poate anunţa un cutremur iminent, cu câteva zeci de minute înaintea unor mişcări telurice de suprafaţă.

Deasemenea aşa-zisele "fenomene meteorologice din spaţiul extraatmosferic" cum sunt exploziile solare, ploile de meteoriţi, fluxurile importante de particule elementare sau radiaţiile generate de surse extraterestre sau chiar extragalactice, generează unde electromagnetice din domeniile ULF, SLF sau ELF. Acestea pot produce furtuni electromagnetice , perturbări ale comunicaţiilor radio sau chiar scoaterea din funcţiune a unor sateliţi artificiali ai Pământului sau a unor echipamente de radiocomunicaţii aflate pe sol. Deoarece frecvenţa undelor cerebrale este de ordinul Hertzilor, există probabil şi o influenţă a psihicului uman cauzată de undele din aceeaşi gamă , produse natural sau artificial.

Importanţa acordată de NASA acestor aspecte ştiinţifice, tehnice sau militare legate de generarea şi propagarea undelor electromagnetice de foarte joasă frecvenţă este subliniată prin lansarea proiectului "INSPIRE" (Interactive NASA Space Physics Ionosphere Radio Experiments)

3.REZONANTA SCHUMANN

Furtunile tropicale (care sunt caracterizate prin descărcări electrice intense şi frecvente) generează unde electromagnetice cu spectru foarte larg, iar pentru cele de foarte joasă frecvenţă spaţiul format între suprafaţa Pământului şi ionosferă devine un adevărat ghid de undă prin care acestea se propagă pe distanţe foarte mari, ajungând uneori chiar să înconjoare Pământul. Analizarea acestor unde este importantă în climtologie deoarece se poate obţine o imagine la nivel global a fenomenelor meteorologice locale. Frecventele descărcări electrice ce apar în timpul unor furtuni puternice, crează unde electromagnetice din domeniul ULF şi ELF care, în cavitatea rezonantă formată (la nivel global) între Pământ şi ionosferă, pot produce o rezonanţă electromagnetică ce a fost verificată în mod experimental. Fenomenul este cunoscut în literatură sub denumirea de "Rezonanţă Schumann" şi a fost prezis de fizicianul Winfried Otto Schumann în 1952. Prin metode experimentale, au fost puse în evidenţă frecvenţele de rezonanţă Schumann la valori de 7,83Hz; 14,3Hz; 20,8Hz; 27,3Hz şi 33,8Hz.

Aceste valori ale frecvenţelor de rezonanţă nu sunt fixe. Ele sunt influenţate de condiţiile atmosferice ce duc la modificarea înălţimii ionosferei şi implicit, la modificarea volumului “cutiei de rezonanţa”. Deasemenea, amplitudinea undei electromagnetice rezonante se modifică funcţie de numărul de descărcări electrice din atmosferă în intervalul de timp analizat. S-a constatat că în decursul unei zile pot fi puse în evidenţa trei maxime: unul corespunzător furtunilor tropicale din Asia de sud-est, după 5 ore un maxim datorat furtunilor din Africa, iar după încă 6 ore, un maxim corespunzător furtunilor din America de Sud. Analiza ştiinţifică a acestui fenomen poate oferi date importante referitoare la modificări climatice la nivel global, temporare sau definitive. Punând în evidenţa descărcările atmosferice (fulgere şi trăsnete) şi analizând frecvenţa şi localizarea lor, se poate obţine o imagine globală , de real folos în climatologie.

Foto: Imagine surprinsă în data de 12 iulie 2009 la Cluj-Napoca, cu câteva minute după apusul Soarelui. Nu are legătură cu Rezonanţa Schumann, dar am vrut să arăt că natura crează de foarte multe ori imagini tulburătoare. ( foto:Paul Dolea)

Undele electromagnetice din gama ELF pot fi recepţionate doar cu antene şi receptoare special concepute, având în vedere că lungimea lor de undă este extrem de mare şi nivele de câmp extrem de mici. Un alt impediment legat de punerea lor în evidenţa este imediata lor apropiere (ca interval de frecvenţe) de câmpurile create de reţelele de distribuţie a energiei electrice care în Europa operează pe o frecvenţă de 50Hz iar în multe alte ţări ale lumii, pe o frecvenţă de 60 Hz. De aceea, de multe ori cercetătorii sunt obligaţi să extragă informaţiile utile din semnale ce sunt practic “înecate în zgomot”.

Acum voi reveni la fabulaţiile răspândite în mass-media legate de “Rezonanţa Schumann” şi aşa-zisul sfârşit iminent al lumii datorat unui colaps temporal. Promotorii unei astfel de ipoteze afirmă: frecvenţa de rezonanţă Schumann este un fel de orologiu planetar, iar organismele vii sunt influenţate de acest orologiu electromagnetic. Până aici, nimic ieşit din comun, undele cerebrale sunt de frecvenţă foarte joasă şi pot fi influenţate sau perturbate de stimuli electromagnetici externi.

Dar următoarele afirmaţii sunt total lipsite de baze reale sau motivare logică: “Frecvenţa de rezonanţă Schumann creşte neîncetat, astfel încât o zi nu mai are 24 de ore, ci doar 16 sau mai puţin. În anul 2012, frecvenţa acestui fenomen va fi atât de mare, încât natura nu va mai putea ţine pasul şi va veni sfârşitul lumii, prin dispariţia noţiunii de timp.”

Alţii, care au auzit de găuri negre, afirmă că de fapt, Pământul şi tot ce ne înconjoară este pe cale de a fi “înghiţit” de o gaură neagră iar fenomenele neliniare asociate unui astfel de eveniment pot “distorsiona” timpul fără că noi să ne dăm seama.

4.CONCLUZII

Determinările experimentale infirmă modificări ale frecvenţelor de rezonanţă Schumann în sensul unei creşteri continue ce poate fi pusă în evidenţă. Organisme ale căror posibilităţi tehnice şi credibilitate ştiinţifică nu poate fi pusă la îndoială (vezi NASA şi altele de calibru asemănător) nu au semnalat o modificare a frecvenţei de rezonanţă Schumann. Iar dacă Pământul şi tot ce ne înconjoară este pe cale de a fi “înghiţit” de o gaură neagră, şi noi nu putem observa acest lucru, înseamnă că nu ne deranjează şi nici nu ne va deranja acest lucru.

Analizând problema din punct de vedere logic, este absurd să afirmi că ziua nu mai are 24 ore ci doar 16, pentru că dacă ar fi aşa, ceasul meu de pe perete ar trebui să “sară” de la orele 16, direct la 24 şi aş cumpara alt ceas cu doar opt sau şaisprezece diviziuni orare.

Iar pentru cei ce aduc, ca argument ştiinţific, faptul că “nu le mai ajunge timpul” le voi spune că de fapt, cantitatea de informaţie pe care creierul nostru trebuie să o proceseze creşte neîncetat, iar dezvoltarea societăţii şi a posibilităţilor de comunicare ne fac tot mai dependenţi unii de alţii. “Procesarea” tuturor acestor acestor informaţii şi conexiuni necesită din ce în ce mai mult timp, rămânând din ce în ce mai puţin pentru activităţile curente. Cred că această explicaţie este mai simplă şi mai aproape de adevăr.

Proiectul HAARP si pericolul declansarii unui razboi geofizic

foto:retea de antene sinfazate la Gakona (Alaska) credit http://www.haarp.alaska.edu/

Pe scurt:

Stiinta si tehnologia si-au unit fortele si au realizat echipamente capabile sa controleze puteri ce pana nu demult erau de neimaginat. Tehnologiile actuale ne permit sa facem experimente “globale”. HAARP, EISCAT, SURA…Trei programe de cercetare ce se desfasoara in zona arctica si care genereaza noi temeri: exista pericolul provocarii unui dezechilibru planetar ireversibil. Trebuie oare sa ne pregatim pentru un nou gen de razboi, razboiul geofizic? Echilibrul creat pe parcursul milioanelor de ani poate fi distrus in cateva minute iar omenirea sa caute scapare undeva, in adancul Pamantului, aparand astfel o specie noua, omul cavernelor.

Introducere:

Dezvoltarea exploziva a stiintei si tehnologiei in secolul trecut a facut ca planeta Pamant sa nu mai para atat de mare. Daca in urma cu o suta patruzeci de ani era de neimaginat ca cineva sa inconjoare Pamantul in mai putin de 80 de zile, astazi, sateliti cu echipaj uman sau navete spatiale il inconjoara in zeci de minute. Cu un singur click, informatiile ajung la antipozi in cateva fractiuni de secunda. Cursa inarmarilor nucleare a provocat multe insomnii la nivel planetar. Pana nu demult era de la sine inteles ca extinctia brutala a civilizatiei actuale nu poate fi provocata decat de o coliziune catastrofala cu un alt corp ceresc sau datorita unei forte malefice extraterestre. Totusi, in utimii ani, dezvoltarea geofizicii si a unei noi ramuri tehnologice, geoingineria, a provocat multe frisoane celor ce au inteles ca o imensa putere distructiva poate ajunge sub controlul unor minti bolnave. Chiar daca efectele globale pot fi provocate doar de forte globale si energii imense, nu trebuie sa neglijam urmatorul aspect: de multe ori forta bruta poate fi eliberata si directionata cu un minim efort, intr-o anume directie, pentru a produce efecte dezastruoase. (in foto dreapta: retea de antene in cadrul proiectului HAARP credit: http://www.haarp.alaska.edu/)

Ce este ionosfera?

Ionosfera este partea ionizata a atmosferei. Radiatia solara este factor principal in ionizarea straturilor superioare ale atmosferei. Astfel, radiatia incidenta provoaca disocierea moleculelor de gaz in ioni pozitivi si electroni, ajungandu-se la starea de plasma. O plasma rarefiata, dar formata din particule ce au energii foarte mari. Aceasta plasmosfera incepe de la altitudini de aproximativ 60km si se intinde pana la 1000km, unde numarul de ioni cuprinsi in unitatea de volum este atat de mic, incat se poate considera ca atmosfera a devenit vid cosmic. Mecanismul de ionizare datorat interctiunii dintre radiatia cosmica si atmosfera face ca densitatea de sarcini sa aiba un maxim la altitudini de aproximativ 300km. Se formeaza astfel un strat reflector pentru undele electromagnetice ce au frecvente mai mici de 30MHz. Aceasta reflexie pe ionosfera este folosita in transmiterea la foarte mare distanta a undelor radio din gama de unde scurte.

Ionosfera este un mediu ostil oricaror forme de viata. Presiunea este extrem de mica, energiile particulelor extrem de mari, iar furtunile electromagnetice provocate in principal de exploziile solare genereaza curenti electrici de sute de mii de amperi.

Magnetosfera si furtunile electromagnetice

Campul magnetic terestru este un scut natural impotriva vantului solar si a altor radiatii cosmice sau particule de foarte inalta energie. Datorita in principal exploziilor solare, structura liniilor de camp poate fi puternic perturbata aparand furtunile electromagnetice. In zonele polare, unde campul magnetic se intensifica si liniile de camp sunt deschise, multi electroni de mare energie patrund pana la altitudini de ordinul a 100km unde interactioneaza cu moleculele de gaz din atmosfera mai putin rarefiata, printr-un mecanism de excitatre si dezexcitare ce duce la eliberarea unor cantitati mari de fotoni. Acest fenomen se intensifica in timpul furtunilor electromagnetice si devine de multe ori vizibil de pe Pamant sub forma unor aurore boreale sau australe. In aceste zone polare, curentul electric generat de deplasarea sarcinilor electrice poate atnge valori de 1 milion de amperi, intr-o zona spatiala destul de restransa. Daca furtuna electromagnetica este foarte intensa, aurora polara poate sa apara chiar si la latitudini mai mici, cum s-a observat in data de 15 iulie 2000 in sudul Frantei.

Furtunile electromagnetice puternice pot avea efecte dezastruoase asupra echipamentelor de telecomunicatii si de navigatie sau asupra aeronavelor aflate in zbor. Deasemenea, variatiile mari ale campului magnetic pot induce in liniile de inalta tensiune curenti importanti ce nu pot fi compensati. Astfel, in data de 13martie 1989, o puternica furtuna magnetica a provocat caderea sistemului de distributie a energiei electrice in mare parte a Statelor Unite si in sudul Canadei, timp de aproape noua ore. Pagube serioase apar si datorita curentilor indusi in conductele lungi de transport a petrolului sau a gazelor naturale.

Furtunile electromagnetice actioneaza nefast asupra organismului uman. In cadrul unui studiu efectuat asupra populatiei din Moscova s-a constatat ca in timpul unor astfel de furtuni au loc foarte multe atacuri de cord. Se observa de asemenea, o reducere semnificativa a ritmului cardiac si a presiunii arteriale.

Ionosfera poate fi considerata un imens tub electronic

Sa revenim la curentii intensi ce circula in ionosfera in zonele polare. Prin intermediul unor pulsuri electromagnetice, acesti curenti pot fi modulati, ca intr-un imens tub electronic, in asa fel incat sa provoace variatii semnificative ale campului magnetic terestru la nivel global. Daca “bombardam” ionosfera cu impulsuri de unde radio din intervalul de frecvente de la 2 MHz pana la 10MHz, putem obtine un transfer optim de energie catre particulele din zona tinta, generand un efect de “incalzire locala”. Iar aceasta modificare zonala a ionosferei genereaza unde electromagnetice de foarte joasa frecventa ce se propaga la distante imense, ajungand chiar sa inconjoare Pamantul. Aceste unde electromagnetice de foarte joasa frecventa pot patrunde in adancul marilor si oceanelor sau chiar si in litosfera. Pana nu demult, Statele Unite utilizau echipamente de emisie pe o frecventa purtatoare de 76Hz (ELF) pentru a transmite ordine sau alte informatii catre submarinele US Navy aflate in imersie pe intreg Oceanul planetar (Proiectul Seafarer). In anul 2004, Statele Unite au renuntat la aceasta metoda. Se pare ca generarea undelor ELF prin “incalzirea locala a ionosferei” s-a dovedit un procedeu mult mai eficient.

HAARP, EISCAT, SURA sunt trei programe capabile sa faca experimente “globale”

In anul 1993, Statele Unite ale Americii au inceput dezvoltarea unei statii de cercetare a fenomenelor legate de ionosfera si aurore boreale langa localitatea Gakona din Alaska. Proiectul se desfasoara sub acronimul HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). Organizatiile participante la acest proiect sugereaza caracterul militar al directiilor de cercetare abordate: US Air Force, US Navy, DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) si Universitatea Alaska. Fara a intra in alte detalii tehnice, precizez ca baza de cercetare dispune de mai multe sisteme de antene sinfazate, astfel incat sa fie capabila sa transmita spre ionosfera impulsuri electromagnetice de foarte mare putere si sa analizeze efectele ce apar datorita acestor impulsuri. In vara anului 2007 a fost finalizata investitia ajungandu-se la o putere injectata in antene de 3,6MW. Statele Unite mai dispun de alte doua centre de cercetare asemanatoare la Fairbanks, Alaska (proiectul HIPAS) si la Observatorul Arecibo din Puerto Rico.

Un proiect similar european are acronimul EISCAT (European Incoherent Scatter Scientific Association). Echipamentele de emisie sunt amplasate in nordul peninsulei Scandinave langa localitatea Tromsǿ din Norvegia. Statii de receptie sunt amplasate in Sodankylä din Finlanda si Kiruna din Suedia. La acest proiect participa institutii de cercetare din mai multe tari: Norvegia, Suedia, Finlanda, Japonia, China, Anglia si Germania.

Fosta Uniune Sovietica a dezvoltat propria baza de cercetare a ionosferei la Vasilsurk, in nordul Rusiei. Echipamentele au fost puse in functiune in anul 1981. Emitatoarele acopera intervalul de frecvente dintre 4,5MHz si 9,3MHz. Echipamentele de emisie constau in trei emitatoare a cate 250kW si un sistem radiant format din 144 antene sinfazate, capabile sa emita spre ionosfera cu o putere aparent radiata de 190MW.

Dupa cum se observa, in afara de baza de la Arecibo, toate celelalte facilitati sunt amplasate in apropiere de poli. La poli, ionosfera este strabatuta de curenti electrici extrem de puternici. Prin modularea acestor curenti se pot produce efecte globale: furtuni electromagnetice, modificari in ionosfera si se pot transmite informatii pe intreg globul, chiar si in adancul marilor si oceanelor sau in litosfera. Se pot crea deasemenea canale prin care radiatii cosmice periculoase si particule cosmice de energie inalta sa patrunda pana in apropiere de suprafata Pamantului.

Concluzii

Se stie ca undele electromagnetice de foarte joasa frecventa, provocate de descarcarile electrice din atmosfera (fulgere sau trasnete) ajung chiar sa inconjoare Pamantul. La anumite frecvente apare un fenomen de rezonanta numit “rezonanta Schumann”. Bazele de cercetari ale ionosferei aflate la poli au capacitatea tehnologica necesara producerii artificiale a unor astfel de fenomene de rezonanta prin generarea unor unde electromagnetice de foarte joasa frecventa. Daca se genereaza unde in antifaza, fenomenul de rezonanta poate fi anihilat. Dar acest joc este extrem de periculos si omenirea trebuie sa se abtina de la experimente facute la scara planetara deoarece mentinerea civilizatiei actuale pe planeta Pamant depinde de o multitudine de factori aflati in interdependenta si intr-un echilibru extrem de precar. O analiza gresita a efectelor posibile poate avea rezultate dezastruoase. Echilibrul creat pe parcursul milioanelor de ani poate fi distrus in cateva minute iar omenirea va trebui sa caute scapare undeva, in adancul Pamantului, aparand astfel o specie noua, omul cavernelor.

 

Anul 2012 si schimbarile majore prin care trecem

Planeta Terra se manifesta ca un imens circuit electric. Intre suprafata si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanta de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W.O.Schumann, intre 1952-1957 si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei Terra.

Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann, sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar. Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda. Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cat era odinioara.

De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului. Multi se plang ca nu le ajunge ziua pentru tot ceea ce au de facut. In acest ritm in 2012, timpul va ajunge la 0. De asemenea in anul 2012, planul Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee. Deci ciclul de 26.000 ani va fi complet.

O data cu Rezonanta Schumann, creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra.

Mayasii, civilizatie din America Centrala, au avut cele mai inalte cunostinte despre Timp si Spatiu. Calendarul Mayas este cel mai precis de pe Terra. In acest calendar, cea de-a 5-a Lume se sfarseste in 1987. A Sasea Lume incepe in 2012. Deci, acum suntem intre doua Lumi. Acest timp este numit '' Apocalipsa'' sau Revelatia si inseamna ca Adevarul ne va fi revelat, si NU '' Sfarsitul Lumii'' , asa cum multi considera in mod eronat. Mai inseamna si faptul ca exclusiv de NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie care va veni.


Ce mai spun Mayasii despre 2012:
- vom depasi tehnologia, asa cum o cunoastem noi azi.
- vom depasi cunostintele actuale despre Timp si Spatiu.
- vom depasi necesitatea Banului.
- dupa ce vom trece rapid prin Dimensiunea a 4-a, vom intra in Dimensiunea a 5-a.
- planeta Terra si intreg Sistemul Solar se vor sincroniza cu Galaxia si intregul Univers.
- ADN-ul uman va fi reprogramat si imbunatatit, si va avea 12 spirale in loc de 2.

Marea Schimbare ne afecteaza ciclul veghe-somn, relatiile cu ceilalti, reglarea imunitara a organismului si perceptia asupra Timpului si Spatiului.


Alte posibile efecte ale Schimbarii ar mai fi:
- migrene, dureri de cap, oboseala.
- senzatia trecerii unui curent electric prin creier si coloana vertebrala.
- crampe musculare.
- simptome de gripa.
- vise intense.
- creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte.
- actualmente 16 ore echivaleaza cu 24 de ore, Timpul se contracta.
- corpul fizic a inceput sa se schimbe, se creaza un nou corp de Lumina.
- cresc abilitatile intuitive si de vindecare, dovada multimea de bioterapeuti aparuta in ultimul timp.
- structura interna a ochiului uman se transforma in functie de noua atmosfera planetara si cresterea luminozitatii.
- activarea capacitatilor latente a fiintelor, noi nascutii avand capacitate telepatica mult marita.
- toate bolile incurabile ale sec . XX vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul.


Noi informatii despre anul 2012 ne sunt aduse la cunostiinta de Proiectul Montauk. In cadrul acestui proiect, s-a construit pe baza unor informatii din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul caruia diferite persoane puteau fi trimise in Timp si puteau descrie ceea ce vedeau. Cei care au fost relateaza ca anul 2012 este ca un zid abrupt peste care nu au putut trece pentru a vedea ce se va intimpla pana in anul 10.000 D.C.

Ceea ce se afla dincolo de 2012 este ascuns perceptiei noastre la ora actuala, desi nivelul constiintei umane se eleveaza pe masura ce ne apropiem de acel prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult superioara. Acest lucru va revela tuturor fiintelor faptul ca nu suntem cu nimic separati de Creator. Crestinii numesc acesta ''Revenirea in Glorie'' , si este vorba mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta care vine in carne si oase.

A 4-a Dimensiune e plina de Viata, acolo predominand Compasiunea, Intelegerea si Iubirea. La nivel de planeta asistam in primul rand la inceputul inversiunii Polilor magnetici, ceea ce se intimpla o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani. In ultimii mii de ani, liniile de camp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord. Oamenii de stiinta au observat insa ca acest camp magnetic stabil incepe sa se schimbe, sa slabeasca. In ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani s-a accelerat tot mai mult.

Geofizicianul francez Gauthier Hulot afirma ca acest camp, in Atlanticul de Sud si in America de Sud, este cu 30% mai slab. Dr. Garry Glatzmaier, profesorul de Fizica Pamantului la Universitatea California din Santa Cruz, afirma ca miezul metalic lichid al planetei se misca continuu, pentru a se putea raci. Aceste miscari genereaza campul magnetic terestru. Dar miezul se misca si in directii opuse campului majoritar care pot creste in intensitate, ducand in cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai planetei. Acesta inversare e precedata intotdeauna de o slabire a campului magnetic.

Pentru satelitii care se afla deasupra atmosferei , campul magnetic planetar este singurul scut protector impotriva particulelor din vantul solar. Ei se defecteaza cand trec printr-un camp magnetic slab. Iminenta inversare a Polilor ar putea fi aratata si de extinderea Aurorei Polare care se observa numai la Polul Sud. Aceasta urmeaza sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud. Slabirea campului magnetic duce, de asemenea, la sporirea cazurilor de cancer.

Dupa cum se stie, si pasarile folosesc pentru orientare campul magnetic terestru. In Suedia au disparut mii de porumbei, in S.U.A. a disparut o intreaga specie de pelicani, iar in Carolina de Sud egretele zboara de la est la vest in loc de nord-sud.

Columbofilii aradeni au trimis la Atena, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, 850 de porumbei, dintre care nu s-au mai intors decat 50. Ungaria a trimis 1500 de porumbei si s-au reintors 40.


Alte efecte ale marilor transformari cosmice la care asistam sunt atmosferele planetelor Sistemului Solar.

- atmosfera lui Marte creste rapid; acum e dubla si a dus la defectarea lui Mars Observer in anul 1997. Luna, isi '' fabrica'' atmosfera proprie care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 de km, fiind compusa din compusi ai sodiului, dupa cum declara Alexei Dimitriev, cercetator rus.
- atmosfera Terrei se schimba si ea, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care pana acum nu exista.
- Venus ne arata o crestere marcanta de intensitate luminoasa.
- Jupiter sufera o modificare atat de puternica incat s-a format un tub de radiatie ionizata, intre el si un satelit al sau, Io. De asemenea, campul lui magnetic a crescut in intensitate de 2 ori.
- Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum isi intensifica campul magnetic si devin tot mai stralucitoare.


Activitatea vulcanica pe Terra a crescut cu 500% din 1875 incoace, iar campul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901. Conform Academiei Nationale de Stiinte din Siberia, aceste multiple schimbari se datoresc intrarii Sistemului Solar intr-o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Plasma stralucitoare de la marginea Sistemului Solar a crescut recent de 10 ori in intensitate.

Soarele are un camp magnetic numit heliosfera, care inglobeaza intregul Sistem Solar. Cercetatorii rusi au studiat partea frontala a heliosferei si au observat acolo plasma stralucitoare, ca si cum intregul Sistem Solar a intrat intr-o zona cu o energie mult mai inalta, numita Centura Fotonica. Acesta energie aprinde plasma heliosferei in partea frontala, care devine mai luminoasa, mai stralucitoare. Acesta energie patrunde apoi in Soare, care o raspandeste in intregul Sistem Solar, saturand spatiul interplanetar, astfel ca toate planetele vor primi un supliment mare de energie.

 


www.prieteni.ro

 

Rezonanta Schumann, anul 2012 si schimbarile majore prin care trecem
Planeta Terra se manifesta ca un imens circuit electic. Intre suprafata si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanta de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W.O.Schumann, intre 1952-1957 si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei Terra.
Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann sau Pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar. Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda. Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cit era odinioara. De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului, multi se pling ca nu le ajunge ziua pentru tot ceea ce au de facut. In acest ritm in 2012, timpul va ajunge la 0. De asemenea in anul 2012, planul Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee. Deci ciclul de 26.000 ani va fi complet.
O data cu Rezonanta Schumann, creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra.
Mayasii, civilizatie din America Centrala, au avut cele mai inalte cunostinte despre Timp si Spatiu. Calendarul Mayas este cel mai précis de pe Terra. In acest calendar, cea de-a 5-a Lume se sfirseste in 1987. A Sasea Lume incepe in 2012. Deci, acum suntem intre doua Lumi.
Acest timp este numit " Apocalipsa" sau Revelatia. Acest lucru inseamna ca Adevarul ne va fi revelat, si NU " Sfirsitul Lumii" , asa cum multi considera in mod eronat. Mai inseamna si faptul ca exclusiv de NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie care va veni.
Mayasii mai spun despre 2012 urmatoarele:
- vom depasi tehnologia, asa cum o cunoastem noi azi.
- vom depasi constiintele actuale despre Timp si Spatiu.
- vom depasi necesitatea Banului.
- dupa ce vom trece rapid prin Dimensiunea a 4-a, vom intra in Dimensiunea a 5-a.
- planeta Terra si intreg Sistemul Solar se vor sincroniza cu Galaxia si intregul Univers.
- ADN-ul uman va fi reprogramat si imbunatatit, si va avea 12 spirale in loc de 2.
In acest Timp dintre Lumi, oamenii se schimba. Isi schimba relatiile, felul de a gindi, locul de munca, atitudinea, deciziile. Mai ales tinerii, nu mai accepta vechile sisteme si institutii, care vor disparea cu timpul.
Deciziile noastre nu se pot baza decit ori pe Iubire, ori pe Frica.
Trebuie sa alegem in orice moment Iubirea, sa urmam Intuitia, Inima. Trebuie sa creem forme-gind positive, si sa ne inconjuram de oameni care gindesc pozitiv. Totul face parte dintr-un Plan Divin, nimic nu este intimplator in Univers. Marea Schimbare ne afecteaza ciclul veghe-somn, relatiile cu ceilalti, reglarea imunitara a organismului si perceptia asupra Timpului si Spatiului. Posibile efecte ale Schimbarii ar mai fi:
- migrene, dureri de cap, oboseala.
- senzatia trecerii unui curent electric prin creier si coloana vertebrala.
- crampe musculare.
- simtome de gripa.
- vise intense.
- creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte.
- actualmente 16 ore echivaleaza cu 24 de ore, Timpul se contracta.
- corpul fizic a inceput sa se schimbe, se creaza un nou corp de Lumina.
- cresc abilitatile intuitive si de vindecare
- structura interna a ochiului uman se transforma in functie de noua atmosfera planetara si
cresterea luminozitatii.
- activarea capacitatilor latente a fiintelor, noii nascuti avind capacitate telepatica mult marita.
- toate bolile incurabile ale sec . XX vor dispare, inclusive SIDA si cancerul.
Noi informatii despre anul 2012 ne sunt aduse la cunostiinta de Proiectul Montauk. In cadrul acestui proiect, s-a construit pe baza unor informatii din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul caruia diferite persoane puteau fi trimise in Timp si puteau descrie ceea ce vedeau.
Cei care au fost, relateaza ca anul 2012 este ca un zid abrupt peste care nu au putut trece pentru a vedea ce se va intimpla pina in anul 10.000 D.C.
Ceea ce se afla dincolo de 2012 este ascuns perceptiei noastre la ora actuala, desi nivelul constiintei umane se eleveaza pe masura ce ne apropiem de acel prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult superioara.
Acest lucru va revela tuturor fiintelor faptul ca nu suntem cu nimic separati de Creator. Crestinii numesc acesta "Revenirea in Glorie" , si este vorba mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta care vine in carne si oase.
A 4-a Dimensiune e plina de Viata, si acolo predomina Compasiunea, Intelegerea si Iubirea.
La nivel de planeta asistam in primul rind la inceputul inversiunii Polilor magnetici,
ceea ce se intimpla o data la 13 .000 de ani, deci de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani.
In ultimii mii de ani, liniile de cimp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord. Acum, oamenii de stiinta observa ca acest cimp magnetic stabil, incepe sa se schimbe, sa slabeasca. In ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani s-a accelerat mult. Geofizicianul francez Gauthier Hulot afirma ca acest cimp, in Atlanticul de Sud si in America de Sud, este cu 30% mai slab. Dr. Garry Glatzmaier, profesorul de Fizica Pamintului la Universitatea California din Santa Cruz, afirma ca miezul metalic lichid al planetei se misca continuu, pentru a se putea raci. Aceste miscari genereaza cimpul magnetic terestru. Dar miezul se misca si in directii opuse cimpului majoritar, si care pot creste in intensitate, ducind in cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai planetei. Acesta inversare e precedata intotdeauna de o slabire a cimpului magnetic. Pentru satelitii care se afla deasupra atmosferei , cimpul magnetic planetar este singurul scut protector impotriva particulelor din vintul solar. Ei se defecteaza cind trec printr-un cimp magnetic slab.
Iminenta inversare a Polilor ar putea fi aratata si de extinderea Aurorei Polare, care se observa numai la Polul Sud, urmind ca acum sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud. Slabirea cimpului magnetic duce de asemenea la sporirea cazurilor de cancer.
Dupa cum se stie, si pasarile folosesc pentru orientare cimpul magnetic terestru. In Suedia au disparut mii de porumbei, , in S.U.A. a disparut o intreaga specie de pelicani, iar in Carolina de Sud egretele zboara de la est la vest in loc de nord-sud. Columbofilii aradeni au trimis la Atena, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, 850 de porumbei, dintre care nu s-au mai intors decit 50. Ungaria a trimis 1500 de porumbei si s-au reintors 40.
Alte efecte ale marilor transformari cosmice la care asistam, sunt atmosferele planetelor Sistemului Solar. Atmosfera lui Marte creste rapid, acum e dubla si a dus la defectarea lui Mars Observer in anul 1997.
Luna, isi " fabrica" atmosfera proprie care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 de km, fiind compusa din compusi ai sodiului, dupa cum declara Alexei Dimitriev, cercetator rus. Atmosfera Terrei se schimba si ea, in straturile superioare formindu-se un nou gaz, care pina acum nu exista. Venus ne arata o crestere marcanta de intensitate luminoasa. Jupiter sufera o modificare atit de puternica , incit s-a format un tub de radiatie ionizata, intre el si un satelit al sau , Io. De asemenea cimpul lui magnetic a crescut in intensitate de 2 ori. Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum isi intensifica cimpul magnetic si devin tot mai stralucitoare. Activitatea vulcanica pe Terra a crescut cu 500% din 1875 incoace, iar cimpul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901. Conform Academiei Nationale de Stiinte din Siberia, aceste multiple schimbari se datoreaza intrarii Sistemului Solar intr-o zona cosmica cu o energie mult mai intensa.
Plasma stralucitoare de la marginea Sistemului Solar, a crescut recent de 10 ori in intensitate. Soarele are un cimp magnetic numit heliosfera, care inglobeaza intregul Sistem Solar. Cercetatorii rusi au studiat partea frontala a heliosferei, si au observat acolo plasma stralucitoare, ca si cum integul Sistem Solar a intrat intr-o zona cu o energie mult mai inalta, numita Centura Fotonica.
Acesta energie aprinde plasma heliosferei in partea frontala, care devine mai luminoasa, mai stralucitoare. Acesta energie patrunde apoi in Soare, care o va raspindi apoi in intregul Sistem Solar, saturind spatiul interplanetar, astfel ca toate planetele vor primi un supliment mare de energie.
Experimente in timp.
Timpul a fost unul dintre obiectele de cercetare stiintifica cel mai putin studiat. In 1995, oameni de stiinta americani si britanici care au condus investigatii in Antarctica au facut o descoperire senzationala. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetatorilor ca in apropierea polului sud a vazut un vartej de ceata gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtuna polara. Totusi, vartejul nu si-a schimbat forma si nici nu s-a deplasat in decursul timpului. Asa ca au decis sa cerceteze fenomenul si au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de masurat viteza vantului, temperatura si umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat si a disparut brusc in ceata. Dupa un timp, cercetatorii au adus balonul la sol cu ajutorul franghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din masuratorile citite pe aparate: cronometrul balonului arata data 27 ianuarie 1965, adica cu 30 de ani in urma. Experimentul a fost repetat de cateva ori dupa ce s-au asigurat ca echipamentul balonului era in buna stare de functionare. Dar de fiecare data ceasul arata data cu 30 de ani in trecut. Fenomenul a fost numit "poarta temporala" si a fost raportat la Casa Alba. Astazi s-a demarat o investigare a acestui fenomen straniu.
presupune ca acel vartej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea in alte dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor in timp. CIA si FBI se lupta pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu exista inca nici-o recunoastere oficiala a autoritatilor federale americane. Faimosul om de stiinta rus Nikolai Kozbrev a condus un experiment pentru a demonstra posibilitatea calatoriei in timp. El a afirmat chiar ca "timpul poate sa produca energie". Un fizician american a ajuns la concluzia ca timpul a existat inainte de a exista lumea, asa cum o cunoastem noi. Ghenadi Belimov, cercetator rus al fenomenelor inexplicabile, filozof si autor a numeroase carti, a publicat un articol cu titlul "Masina timpului, viteza intaia" in magazinul "Pe culmea imposibilului". El a descris experimente unice realizate de un grup de entuziasti condus de Vadim Cernobrov, omul care a inceput construirea de masini ale timpului inca din 1987. Astazi acest grup de entuziasti pot sa grabeasca sau sa incetineasca curgerea timpului folosind aceste dispozitive.
In august 2001, intr-o padure izolata din regiunea rusa Volgograd s-a construit un nou model de masina a timpului menita sa fie folosita de om. Desi folosea doar acumulatoare de autoturism si functiona la capacitate redusa, masina a reusit sa modifice timpul cu 3%; masuratorile s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice.
La inceput, cercetatorii petreceau 5, 10 si apoi 20 de minute in masina timpului. Timpul maxim a fost de o jumatate de ora. Cernobrov spune ca oamenii se simteau ca si cand intrau intr-o noua lume; ei simteau viata de aici dar si pe cea de "acolo" in acelasi timp ca si cand se deschisese o usa misterioasa. "Nu pot sa explic aceste senzatii neobisnuite pe care le-am simtit in astfel de momente", spune Cernobrov.
Evident, nici televiziunile si nici radioul nu au facut publice aceste experimente. Si totusi, inca de pe vremea lui Stalin se desfasurau experimente cu timpul, in cadrul unui institut de cercetari a lumilor paralele. Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii Kurceatov si Ioffe se pot gasi astazi in arhive. In 1952, seful politiei secrete ruse, Beria, a declansat o ancheta impotriva cercetatorilor care participau la experimente care a avut ca rezultat executarea a 18 profesori si trimitere! a in lagare a altor 59 de cercetatori. Institutul si-a reluat activitatea mai tarziu, sub Hrusciov. O noua tragedie a avut loc in 1961 cand un intreg stand de experimentare a disparut cu tot cu cei 8 cercetatori care activau in cladire. Cladirile apropiate de acesta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a decis suspendarea cercetarilor pana la noi ordine.
Programul a fost re-activat in 1987, insa pe 30 august 1989 a fost lovit de o noua tragedie: o extrem de puternica explozie a distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar si intreg arhipelagul de insule pe o suprafata6 de 2 km patrati. Se spune ca modulul experimental in care se aflau 3 cercetatori s-ar fi ciocnit cu un asteroid in lumea paralela.
Ultima insemnare din jurnalul experimentului, aflat in arhiva institutului, spune: "Suntem pe moarte dar continuam experimentul. Aici este foarte intuneric; vedem cum obiectele devin duble, mainile si picioarele noastre sunt transparente, ne vedem venele si oasele prin piele. Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore dar sistemul de mentinere a vietii este puternic distrus. Transmiteti cele mai bune urari familiilor si prietenilor nostri!". Apoi transmisia s-a oprit brusc.
Sfarsitul timpului.
"Aceeasi samani i-au spus lui Villoldo ca lumea va ajunge intr-adevar la un sfarsit... ca planeta se va transforma in anii care urmeaza intr-un mod care depaseste capacitatea noastra de intelegere actuala. Perioada anilor 2002 - 2012 ei o denumeau Pachacuti, insemnand timpul cand totul se intoarce invers, cand realitatea este restructurata." Jay Weidner si Vincent Bridges in cartea "Misterele marii cruci de la Hendaye"
S-au scris multe despre sfarsitul timpului si 21 decembrie 2012, data la care celebrul calendar Maya se incheie brusc. Un lucru interesant este ca Mayasii, care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date cosmice pana la milioane de ani in trecut. De ce calendarul lor se incheie la solstitiul de iarna din anul 2012?
La fel de tulburator este faptul ca in cu totul alta parte a lumii, traditia Kalachakra (Roata Timpului) afirma ca dupa 960 de ani de la revelarea invataturii secrete in Tibet (care s-a facut in anul 1027) va veni o perioada de 25 de ani care va culmina cu Sfarsitul Timpului. O matematica simpla ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960 + 25 = 2012.
Cu cativa ani in urma au inceput sa apara comentarii si teorii pe marginea celor doua "curente" convergente: calendarul Maya si traditia tibetana Kalachakra. Totusi, nimeni nu putea raspunde la o intrebare simpla si legitima. Pe masura ce ne apropiem de anul 2012 si intram in era Varsatorului, transformarea constiintei colective a umanitatii se va face fara cataclisme sau va fi nevoie de o mare purificare si "triere", asa cum traditia indienilor Hopi (si multe altele) consemneaza? Sau in ambele moduri?
Recent am citit o carte numita "Misterele marii cruci de la Hendaye" care raspunde acestei intrebari. Astazi suntem la marginea Timpului, cu toate consecintele de rigoare. Si intr-adevar, intreaga realitate se va intoarce "pe dos". Acelasi lucru s-a intamplat in Atlantida cu mii de ani in urma, cand, ca si acum, domneau lacomia, materialismul, setea de putere si tehnologia, in detrimentul spiritualitatii.
De cel putin 30 de ani o multime de informatii de natura metafizica si spirituala au intrat in campul constiintei planetare, si nu intamplator. Aceasta a facut ca multi oameni sa se intoarca din nou sincer catre spiritualitate, in toate formele ei. Dar nu suficient de multi. Este de ajuns sa ne uitam la lumea noastra de azi si vedem clar ca marea majoritate a decis sa ignore acest semnal. Personal cred ca aceasta polarizare de constiinte face parte din procesul de purificare al planetei.
Din multimea de invataturi profetice, o voi aminti pe cea crestina, fiind cea mai apropiata de nivelul actual de intelegere al umanitatii, fiind deci cea mai potrivita. In Biblie se spune ca graul va fi separat de neghina. Aceasta "triere" deja se desfasoara sub ochii nostri.8 Este unanim recunoscut ca, de-a lungul mileniilor, frumoasa nostra planeta a trecut prin diverse cataclisme. Fie ca era vorba de inundatii, ere glaciare, inversari de poli sau alte violente majore, multe dintre ele s-au petrecut foarte rapid. Caminul nostru nu este atat de stabil si sigur pe cat am vrea noi sa fie. In credintele stravechi gasim referire la fenomenul precesiei echinoctiilor, avand o durata de 25.920 de ani. Acest mare ciclu, sau Anul Cosmic, are o pozitie centrala in traditiile egipteana, mayasa, nord-americana... Era deci foarte important ca astronomii antici sa cunoasca exact locul lor in acest mare ciclu, pentru ca existenta lor depindea de aceasta.
Secretul crucii de la Hendaye.
Marea cruce de la Hendaye din sudul Frantei este un monument ce reprezinta Sfarsitul Timpului. Contine intr-o forma codificata informati! i despre marele An Cosmic si ciclurile de purificare si "triere" care vin odata cu acesta. Dar mai important decat aceasta, mesajul acestei cruci descrie procesul de purificare. Emisfera nordica a planetei va trece "prin foc" datorita unui eveniment ce apare in centrul galaxiei noastre. Autorii se bazeaza nu pe profetie, ci pe cercetari stiintifice in legatura cu anumite alinieri planetare si galactice care au determinat perioadele de purificare din trecut. Un astfel de proces a inceput deja si pentru noi.
Aceste conculzii prezentate in carte au o baza stiintifica solida. Recente descoperiri astronomice vin in sprijinul afirmatiei ca multiple schimbari planetare au inceput deja si acestea se vor intensifica pe masura ce ne apropiem de anul 2012. La inceputul anului 2004, magazinul "Fortune" si ziarul "The Guardian" au facut public un raport al Pentagonului. Care afirma ca in urmatorii ani ne putem astepta las schimbari bruste de clima care vor duce planeta la! anarhie; dupa anul 2010 Europa va suporta o schimbare radicala de clima se estimeaza milioane de victime omenesti datorate razboiului si foametei; pana in anul 2007 furtuni violente vor distruge bariera de coasta a Olandei determinand pierderea unor vaste teritorii; revolte si conflicte interne vor distruge India, Africa de Sud si Indonezia; numeroase perioade de seceta vor afecta majoritatea "granarelor" lumii; amenintarile nucleare se vor intensifica; Marea Britanie si tarile vecine se vor indrepta catre un climat Siberian; conflictele si neincrederea vor patrunde in toate aspectele vietii; schimbarea climei va fi o amenintare mai mare decat cea terorista.
Dovezi stiintifice in sprijinul unei schimbari bruste (de ordinul a cativa ani) a climei exista, pentru ca asemenea schimbari au avut loc si in trecut. Doua articole recente publicate in "Fortune" si "Common Dreams" descriu cum aceste schimbari sunt asociate cu ultima era glaciara, care s-a petrecut acum 13.000 de ani. a! i se pare ca se va petrece din nou.
Credibilitatea teoriei unei noi ere glaciare este sustinuta si de masuratorile navei spatiale Ulysses (lansata de Agentia Spatiala Europeana in 1993) care arata ca sistemul solar primeste din ce in ce mai mult praf cosmic venind dinspre centrul galaxiei ceea ce duce la scaderea "luminii" pe care o primim de la Soare. De asemenea, s-a studiat salinitatea oceanului Atlantic de nord in ultimii 40 de ani. Nivelul salinitatii apei oceanice a scazut pe masura ce au inceput sa se topeasca din ce in ce mai multi ghetari, ceea ce a dus la scaderea vitezei marilor curenti de apa oceanici din aceasta zona (incluzand faimosul curent cald Gulf Stream), cu efecte directe asupra climei regionale. Se asteapta astfel o racire puternica a vremii in urmatorii ani, racire ce va afecta coasta de nord- est a SUA, estul Canadei, Marea Britanie si tarile vecine. Ca medie, temperaturile din Europa ar putea sa scada cu 7 - 14 grade.
Raportul Pentagonul lui mai arata ca, paradoxal, vara va fi din ce in ce mai calda, ceea ce va duce la o si mai rapida topire a ghetarilor oceanici, cu consecinte grave asupra curentilor oceanici si a climei zonale. La extrem, se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scazute, similare Siberiei, in tarile limitrofe Atlanticului de nord. De asemenea, multe alte zone vor suferi schimbari similare.
Legatura cu sudul Frantei
Extraordinarul mesaj daltuit in misterioasa cruce de la Hendaye isi are originile in scolile stravechi ale Gnosticismului, Alchimiei, Sufismului, Kabbalei si Crestinismului mistic. Se pare ca acest mesaj a fost scris pe aceasta cruce de catre un supravietuitor al teribilelor zile ale Atlantidei. Ideea centrala a cartii este ca aceasta cruce reprezinta un punct de referinta pentru purificarea planetara actuala. Jay Weidner afirma ca "initiatii scolilor stravechi priveau timpul si experienta umana intr-o dimensiune bazata pe cicluri." Stravechi texte ! indiene descriu (cu multe mii de ani inaintea Bibliei) cum Marele Ciclu de 25.920 de ani a fost impartit in 4 ere "In acelasi fel cum anotimpurile decurg unul din altul, cum Luna trece prin perioadele de nastere, crestere, maturitate si moarte, umanitatea, ca intreg, trece prin cele 4 faze ale acestui Mare Ciclu. Acesta este compus din era de aur (Satya), era de argint (Treta), era de bronz (Dvapara) si era de fier (Kali)."
Astazi ne aflam nu numai la sfarsitul erei de fier, dar si la sfarsitul ciclului de 25.920 de ani. Conform scrierilor stravechi, era de fier este perioada in care magia neagra devine religie iar oamenii gasesc placerea in a-si controla si domina semenii si chiar planeta. Pamantul, aerul si apa sunt poluate. Razboaie, foamete si epidemii inconjoara rasa umana. Timpul insusi se grabeste acum spre Sfarsitul care va permite unui nou ciclu sa reinceapa."
Este de ajuns sa privesti atent in jurul tau si vei vedea ca toate aceste simptome sunt prezente.
Alinieri cosmice
Pentru a intelege cu adevarat mesajul crucii de la Hendaye este necesar sa intelegem fenomenul precesiei echinoctiilor. Pe scurt, planeta Pamant se invarte in jurul axei sale ca un titirez care se clatina. Ca rezultat, polul nord al planetei traseaza in spatiu un cerc imaginar larg, avand o perioada de 25.920 de ani. Acest adevarat "An Cosmic" este unul dintre secretele bine pazite ale vechilor scoli spirituale ale civilizatiilor antice. Calea Lactee este galaxia din care face parte sistemul nostru solar. Privita din profil, arata ca o paine rotunda cu un mijloc (centru) proeminent. Centrul galaxiei (descoperit in 1917) se comporta ca o inima ce pulseaza lent, trimitand in spatiu o energie misterioasa.
Autorii cartii afirma ca mesajul crucii de la Hendaye confirma recentele descoperiri stiintifice din astronomie care arata ca centrul galaxiei este responsabil de periodice pulsatii energetice ce influenteaza sistemul nostru solar. Secrete stravechi ne spun ca centrul galactic este sursa Constiintei Creatoare care ghideaza evolutia umanitatii si a intregii galaxii si determina calitatea vietii si a constiintei de pe Pamant.
Desi aduce mai mult a filozofie, nu este deloc asa. Autorii arata ca descoperirile fizicianului Paul LaViolette sunt esentiale. El le-a publicat in cartea sa "Pamantul incendiat" in care demonstreaza ca aproximativ la fiecare 13.000 de ani Pamantul primeste un val de energie dinspre centru galactic care duce la catastrofe. Ultima data s-a intamplat la sfarsitul erei glaciare. Mai mult, LaViolette a examinat probe din gheata Groenlandei si a descoperit straturi de Iridium, element provenit din centrul galaxiei. Toate aceste "ploi" galactice au perioade de 13.000 de ani. Suspectati vreo legatura cu precesia echinoctiilor?
O viziune unificatoare
Cei care sunt constienti de ceea se intampla azi in lume recunosc ca se pregateste intr-adevar ceva. Traditiile stravechi ale indienilor Hopi, mayasii, Edgar Cayce, Roata Timpului tibetana si multe altele, toate converg catre aceste zile. De ce tocmai acum umanitatea este preocupata de probleme planetare ca reducerea salinitatii oceanului Atlantic de nord, incalzirea globala, riscul unei noi ere glaciare? De ce tocmai acum clima se schimba drastic? In vara anului 2003, aproape 15.000 de francezi au murit din cauza caldurii excesive in numai 3 saptamani. Gheata din Alaska se topeste rapid iar stalpii liniilor telefonice sunt in pericol de a cadea, lipsindu-le suportul. Din 2002 s-au inregistrat cele mai fierbinti veri din ultimii 500 de ani. In ultimele cateva zeci de ani unii ghetari din Elvetia s-au diminuat cu 50%, la fel ca si gheturile nord-polare din regiunea Alaska si Canada. Sir David King, omul de stiinta cel mai respectat din Marea Britanie a afirmat recent ca "ne aflam in fata unui dezastru climatic" (iar ca urmare guvernul Britanic a incercat sa-l r! educa la tacere).
Nu putem ignora toate aceste informatii.
Atunci ce e de facut? Sa ne ridicam mainile la cer si sa renuntam la orice speranta? Absolut nu. Aceleasi traditii stravechi ne spun ca cei care sunt pregatiti vor trece cu succes prin toate aceste evenimente, regasindu-se in noul ciclu.
Catre sfarsitul cartii, autorii amintesc de discutiile pe care le-a avut Alberto Villoldo cu unii dintre samanii din Peru. "El vorbeste de o posibila evolutie a speciei Homo Sapiens spre Homo Luminous". In aceasta directie sunt importante recentele cercetari despre genomul uman si despre posibilele re-organizari ale genelor in forme noi care vor da nastere unor lanturi de ADN cu mai multe spirale (in prezent sunt doua). Sa fie rezultatul misterioasei energii din centrul galaxiei?
Un lucru e sigur: acesti samani sunt convinsi ca ceva cu adevarat profund este pe cale sa se infaptuiasca si ca urmeaza un pas foarte important pentru umanitate. Ca referinta, merita citite "Amprentele zeilor" de Graham Hancock, "Profetiile Maya" de Maurice Cotterell si Adrian Gilbert si "Dincolo de profetii si predictii" de Moira Timms. 

 

Frecvenţele de rezonanţă Schumann (1)

PDF

Imprimare

E-mail

Scris de Gabriel Sabin Mateucă   

miercuri, 10 decembrie 2008

Frecvenţele de rezonanţă Schumann

În anul 1952, doctorul Winfried Otto Schumann, profesor la Facultatea de Ştiinţe din München, a pus în evidenţă un fenomen interesant: calităţile rezonante ale spaţiului cuprins între suprafaţa pământului şi ionosferă. Aceste limite, datorită proptietăţilor lor electrice, sunt practic armăturile unui imens condensator iar volumul cuprins între aceste armături formează o cavitate electromagnetică rezonantă.George Francis Fitzgerald (în 1893) şi Nikola Tesla (în 1900) emiteau deja ideea că această cavitate poate servi drept ghid de undă, stabilind ordinul de mărime al modului principal de propagare şi avansau ipoteza că furtunile pot reprezenta factorul excitator pentru rezonanţă. Spectrul de frecvenţă pe care rezonează este cuprins între 6 şi 50 Hz cu valoarea principală de 7,83 Hz. Fenomenul de rezonanţă Schumann joacă un rol important în reglarea ritmului circadian. Funcţiile vitale se deteriorează în absenţa îndelungată a frecvenţei de 7,83 Hz, acesta fiind motivul pentru care în navele spaţiale ea se generează artificial.IonosferaAtmosfera terestră este stratul de gaze ce înconjoară planeta şi este menţinut de atracţia gravitaţională. Este cel mai uşor dintre învelişurile materiale ale planetei şi cântăreşte doar 5 milioane de miliarde de tone. Atmosfera este alcătuită din 5 straturi  cu componenţe, densităţi, temperaturi şi proprietăţi electrice diferite: troposfera (se întinde de la nivelul mării 0 km până la altitudinea de 15 km), stratosfera (15 – 50 km), mezosfera (50 – 85 km), termosfera (85 – 640 km) şi exosfera (până la 1.280 km).
Începând din stratul mijlociu superior al mezosferei şi până la stratul superior al troposferei se află o zonă în care radiaţiile solare dau naştere particulelor ionizate, ionosfera. Ionosfera permite reflexia undelor radio şi se modifică (local) cu mult timp înainte de producerea seismelor. Ambele efecte sunt folosite de HAARP, în scopuri nicidecum benefice.
Ionosfera la rândul său cuprinde substraturile D, E şi F, în ordine altimetrică ascendentă, după cum urmează:
- substratul D (situat între 50 şi 95 km altitudine) este prezent numai ziua şi este în principal un strat de absorbţie al undelor electromagnetice pentru că procesul de recombinare a electronilor liberi este foarte mare şi deci ionizarea este foarte mică; comunicaţiile HF sub 10 MHz au de suferit din pricina regiunii D, fiindcă frecvenţa de ciocnire a electronilor cu alte particule fiind de aproximativ acelaşi ordin (10 milioane de cilcuri pe secundă). Peste această frecvenţă atenuarea scade progresiv şi legaturile radio devin posibile. Noaptea, în lipsa razelor solare, atenuarea este mult mai mică (există totuşi o ionizare reziduală provocată de radiaţia cosmică); stratul D reflectă şi refractă totuşi undele radio din spectrul VLF (very low frequency) în zona 3 – 30 kHz (deci inclusiv audibile) făcând posibile comunicaţiile militare cu submarinele;

Frecvenţele de rezonanţă Schumann

- substratul E (între 95 şi 120 km) este stratul de mijloc al ionosferei şi ionizarea din această zonă se datorează acţiunii razelor X uşoare (1 – 10 nm) precum şi razelor UV de la soare asupra moleculelor de oxigen; reflectă doar frecvenţe mai mici de 10 MHz şi absoarbe pe cele mai mari; noaptea, acest strat se dizolvă datorită dispariţiei principalei surse de ionizare; distanţa la care se pot efectua transmisiile radio sunt legate de înălţimea acestui substrat;- substratul F (120 – 400 km) este cel mai înalt strat ionizat şi se formează prin acţiunea razelor UV extreme (10 – 100 nm) asupra oxigenului atomic; are o structură continuă şi este principala sursă de reflexii; este cel mai iportant strat pentru comunicaţii; în timpul zilei se împarte în 2 regiuni distincte F1 (120 – 250 km) şi F2 (250 – 400 km), iar noaptea se contopesc în stratul F.
Solul şi ionosfera sunt armăturile unui condensator, şi totodată formează o incintă rezonantă, o cavitate electromagnetică rezonantă.
Dimensiunile fizice ale PământuluiMasa planetei: 5,9742×1024 kg, densitatea: 5.515,3 kg/m³, volumul: 1,083 207 3×1012 km³.
Suprafaţa: 510.065,600 km² din care 70,8 % este acoperită de apă.
Raza ecuatorială este de 6.378,137 km, cea polară de 6.356,752 km, iar raza medie este de 6,372.797 km (diametrele: 12.756,274 km, 12.713,504 km, respectiv 12.745,594 km).
Circumferinţa la ecuator este de 40.075,02 km, pe meridiane de 40.007,86 km şi cea medie de 40.041,47 km.
Fenomenul fizic de rezonanţăRezonanţa este fenomenul de apariţie, susţinere şi amplificare a unei stări de vibraţie sub acţiunea unei energii oscilante externe. Termenul este des întâlnit în mecanică, acustică, electrotehnică, electronică, construcţii, dar şi în mecanica cuantică, fizica nucleară şi cea a pământului.
Frecvenţa de rezonanţă (sau frecvenţa proprie, f0) este aceea la care orice obiect sau material tinde să vibreze sub acţiunea unei energii externe cu oscilaţii cât mai ample, este frecvenţa la care corpul sau materialul respectiv amplifică undele ce îi sunt transmise şi la care efectul este maxim. Frecvenţa de rezonanţă este determinată de caracteristucile fizice (rigiditate, masă, densitate, etc.) şi de cele morfologice (formă, dimensiuni) ale corpului supus vibraţiilor.
Un alt element legat de rezonanţă este factorul de calitate (Q) ce se referă la ecartul benzii de frecvenţă a fenomenului.
Sistemele oscilante au nenumărate aplicaţii şi sunt întâlnite pretutindeni: rezonatorul cu cuarţ, antena, incinta adustică (boxa audio), etc. Cuarţul este utilizat datorită proprietăţilor sale electro-mecanice: el generează o anumită frecvenţă la aplicarea unui impuls mecanic de-a lungul uneia din axele sale. Se foloseşte ca generator precis şi stabil.
În cazul incintelor acustice, există două tipuri de rezonatori (sisteme oscilante): membrane şi camere rezonante (Helmholtz), iar frecvenţa de rezonanţă este determinată cu bună aproximaţie de dimensiunile geometrice. Membranele sunt utilizate în special ca atenuatoare pentru anumite frecvenţe în funcţie de percepţia acestora.

Frecvenţele de rezonanţă Schumann

La incintele acustice se pot pune în evidenţă mai multe frecvenţe de rezonanţă, de fapt un răspuns în frecvenţă neliniar, o curbă cu mai multe vârfuri. Similar, în cazul incintelor mari precum sălile de spectacol, există o curbă de răspuns în frecvenţă, specifică fiecăreia, cu frecvenţe pe care sala le amplifică (vârfuri) sau le atenuează.De remarcat că şi în cazul rezonanţei Schumann s-au determinat mai multe frecvenţe, vârfuri ale unei curbe de răspuns. Ele diferă de la autor la autor, dar este explicabil pentru că ele au variaţii în funcţie de intensitatea şi configuraţia liniilor de câmp ale câmpului magnetic terestru, compoziţia şi proprietăţile atmosferei (conţinutul cavităţii electromagnetice), proprietăţile solului şi ale ionosferei (armăturile).
În mod frecvent frecvenţele de rezonanţă Schumann sunt impropriu denumite armonici, deşi ele nu sunt multiplii întregi ai frecvenţei fundamentale.
Frecvenţele de rezonanţă Schumann
Indiferent de variaţia acestor valori, frecvenţa cea mai importantă este cea de 7,83 Hz, frecvenţa de bază, prima din şir şi cea cu valoarea cea mai mare. Ele sunt situate la un ecart relativ constant, mai mic decât prima valoare.
Numeroase determinări au dus la valori aproximativ egale, după cum urmează:
7,83 – 14,1 – 20,3 – 26,4 – 32,4 Hz cu ecarturile de frecvenţă de 6,27 – 6,2 – 6,1 – 6 (sursa fiind cercetătorii japonezi, preluaţi şi de generalul Emil Străinu cu 7,8 – 14,1 – 20,3 – 26,4 – 32,2 Hz)
7,8 – 13,7 – 19,6 – 25,5 – 31,4 – 37,3 – 43,2 Hz cu un ecart constant de 5,9 Hz (cercetători americani; ecartul constant pare artificial !)

 

 

 

Frecvenţele de rezonanţă Schumann (2)

PDF

Imprimare

E-mail

Scris de Gabriel Sabin Mateucă   

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

20.05.1888 – 22.09.1974 Otto Winfried Schumann

20.05.1888 – 22.09.1974 Otto Winfried Schumann

Măsurătorile făcute, fie în Japonia, fie în Germania sau America, prezintă oarecari diferenţe, ceea ce este absolut normal şi asta se datorează mai multor cauze. În primul rând pentru că nu se pot face măsurători foarte precise la frecvenţe atât de joase. În al doilea rând, la aceste frecvenţe există foarte mulţi factori perturbatori dintre care cei mai importanţi sunt: descărcările atmosferice, principala cauză a fenomenului ca atare, reţeaua de alimentare cu energie electrică, în special reţelele de înaltă şi medie tensiune, procesele industriale şi transportul electric. În al treilea rând există cauze la nivelul rezonatorului, cum ar fi: deplasarea în altitudine a ionosferei (deci modificarea dimensiunilor fizice ale cavităţii rezonante), schimbarea compoziţiei chimică şi a celei energetice ale atmosferei (cauzate atât de gradul de poluare, cât şi de de cantitatea de energie solară şi cosmică de altă natură) precum şi a sarcinii ei electrice, alternarea stratului F (noaptea) cu F1 şi F2 din timpul zilei.
De asemenea, frecvenţa de rezonanţă este dependentă de raza planetei, iar aceasta este mai mare la ecuator şi mai mică la poli.

Frecvenţele de rezonanţă Schumann

Şirurile de valori aproximativ egale demonstrează însă că fenomenul este relativ constant şi stabil.
Frecvenţele de rezonanţă Schumann
Măsurătorile făcute în timp îndelungat şi în diferite puncte de pe glob au demonstrat stabilitatea acestui fenomen de rezonanţă. Înregistratoare automate au furnizat grafice elocvente pe parcursul a câţiva ani (exemple: 1990 – 2000 Arrival Heights, Antarctica şi 1996 – 2004 Parkfield, California – date furnizate de către dr. Martin Fullekrug).
Modelul matematicModelul matematic propus este un model cât se poate de simplu, acesta pornind de la formula frecvenţelor proprii ale cavităţilor rezonante şi se aplică la raza planetei.c = 2π f
pentru valoarea fundamentală, iar pentru ordinele armonice superioare:
c = 2π f (n(n + 1))1/2
unde c = viteza luminii, f = frecvenţa de rezonanţă şi R = raza terestră.
Modelul însă, nu se prea aproapie de adevăr.
Prima remarcă este că relaţia dă o eroare destul de mare, de circa 4%, ceea ce înseamnă fie că modelul matematic este mult prea simplist pentru a defini complexitatea fenomenului, fie că ar trebui să ne mai gândim la ipoteza că pământul, ca şi celelalte planete ale sistemului, ar fi gol pe dinăuntru ! Aplicând formula de la frecvenţa de rezonanţă de 7,83 Hz, va rezulta o rază cu 300 km mai mică decât cea reală.
Eroarea se amplifică pentru frecvenţele de rezonanţă superioare pe care modelul le defineşte ca fiind „armonici” ! Este remarcabilă ipoteza existenţei armonicilor într-o cavitate rezonantă. Mai ales emisă de nişte fizicieni care confundă o sursă de semnal cu răspunsul în frecvenţă a unui rezonator, căruia i se aplică un semnal.
Apoi, frecvenţele echidistante, ecartul egal al americanilor este doborât de şirul de radicali de ordin 2 pentru aşa zisele armonici.
Erori şi scriitoriÎn ceea ce priveşte eroarea de 4%, asta n-ar fi nimic în comparaţie cu elucubraţiile unui amuzant scriitor SF, Gregg Braden şi a echpei de mistificatori care-i completează opera, care amestecă fenomenul Schumann cu proiectul Montauk, calendarul Maya, Edgar Cayce, centura fotonică, raza violet, chakre, apocalipsul, inversarea polilor şi altele. Mai mult, denaturează fenomenul de rezonanţă stabilind cu de la sine putere o valoare de 13 Hz pentru prima frecvenţă de rezonanţă. Asta ar însemna reducerea razei terestre de la 6.372 km la numai 3.675 km. Nu explică în ce mod se va micşora planeta, prin creşterea densităţii (la un moment dat se vorbeşte de scăderea densităţii !) sau prin pierdere de materie. Dacă se va pierde materie, nu se ştie unde, cu această ocazie forţa gravitaţională va scădea la sfert, vom fi mult mai uşori, ne vom deplasa ca pe Lună.
Problema cea mai mare va fi însă înghesuiala. Căci micşorându-şi raza la aproape jumătate, iar suprafaţa sferei fiind proporţională cu pătratul razei, aceasta se va micşora de vreo 4 ori. Ori APA acoperă acum circa 71% din această suprafaţă. E încurcată rău treaba asta.
Bineînţeles, ghiveciul marca Gregg a fost masiv preluat de către manipulatorii de aşa zise ştiri, mii de articole care mai de care mai docte descriind cu precizie ce se va întâmpla în anul 2012, ziua şi chiar ora. Un întreg bâlci a scos la iveală incompetenţa, credulitatea şi prostia care au luat locul banalei realităţi şi bunului simţ.
Pe de altă parte există voci, şi care nu aparţin adepţilor aşa zisei „teorii a conspiraţiei”, care afirmă că acest scriitor nu este decât un simplu pion într-un scenariu experimental, istoria fiind plinî de astfel de exemple.
H.G.Wells
Orson.Welles
Un remarcabil experiment socio-psihologic a avut loc în urmă cu 70 de ani, mai precis pe 30 octombrie 1938 (ajunul măscăritei sărbători Halloween), în Statele Unite, când postul de radio CBS a difuzat piesa britanicului H.G.Wells „Războiul lumilor”, regizată de Orson Welles.
Scenariul a fost foarte realist, presărat cu buletine de ştiri şi cu efecte sonore speciale, astfel încât să creeze panică, ascultătorii crezând că întamplările sunt reale.
Mii de oameni şi-au părăsit casele fugind din calea marţienilor, reţelele telefonice s-au blocat
Monitorizarea efectului s-a făcut pe întreg teritoriul Statelor Unite, întreaga presă se afla pe poziţii. Şi nu numai presa. De altfel, se pare că Orson Wells nu a fost un simplu şi nevinovat pion în tot acest experiment. Potrivit unui studiu al Universităţii Princeton, panica a cuprins, într-un fel sau altul, aproape un milion de persoane.
Pentru a completa tabloul şi pe alte categorii de populaţie, experienţele au continuat şi în alte zone. Astfel marţienii au mai sosit şi în programele altor posturi de radio, din alte ţări, iar consecinţele au fost, aproape întotdeauna similare. Printre cele mai remarcabile „aterizări” sunt cele din Chile (1944) şi Ecuador (1949). În Ecuador s-a ajuns chiar până acolo încât ascultătorii, într-o mişcare violentă de panică au incendiat sediul postului naţional de radio, Radio Quito, în incidente pierzându-şi viaţa şase oameni.
După o jumătate de secol, tehnica a avansat, circulaţia informaţiei este mai rapidă, minciunile mai elaborate şi naivitatea mai mare. Scopul însă a rămas acelaşi: panica, teroarea psihică. Din nou apare un pion, un ilustru necunoscut, un pseudo scriitor SF, apare însuşi Gregg vare ne serveşte nici mai mult nici mai puţin decât sfârşitul lumii în 2012, în decembrie. Cert este că toată teoria lui nu are nici un fundament ştiinţific, ba chiar contrazice cele mai elementare date şi noţiuni. Şi mai este un lucru cert: băiatul ăsta nu este un simplu şi nevinovat pion.
Cât despre „teoria conspiraţiei”, aceasta este doar un experiment din aceeaşi categorie cu cele de mai sus, chiar dacă a fost pusă la punct de minţi mai luminate şi mai subtile iar datele sunt foarte greu de contrazis.
Dar experimente vor mai fi. Nostradamus a scris despre ultimul război că va dura 11 şi 29 de ani. Cu siguranţă a făcut referire la timpul în care trăim. În acest sens ar mai rămâne doar 20 de anu până la ivirea zorilor, la trezirea la adevăratele valori umane.
În concluzie fenomenul de rezonanţă Schumann este un fenomen stabil, prima frecvenţă de rezonanţă este de 7,83 Hz şi este constantă şi importantă pentru tot ceea ce este viu pe planeta noastră.
Cât despre sfârşitul acestei lumi, să privim atent spre cei ce ne „conduc”,  cine sunt ei, cum ne conduc şi ce fac ei în timp ce ne conduc.

 

 

 

 

 

Influenţa habitatului asupra sănătăţii

PDF

Imprimare

E-mail

Scris de Gabriel Sabin Mateucă   

marţi, 26 februarie 2008

Casa ecologica

Civilizaţiile care ne-au precedat au dat o mare importanţă alegerii habitatului. Găsim referiri la vechii egipteni, greci, romani, celţi, hinduşi, tibetani, chinezi, dar şi la constructorii catedralelor în Europa medievală, preluând tehnici şi procedee străvechi..Conform tradiţiilor chineze, omul este intermediarul dintre cer şi pământ şi este supus influenţelor cosmice şi telurice. Aceste noţiuni se regăsesc în GEOBIOLOGIA modernă, de fapt o readucere aminte a cunoştinţelor strămoşilor europeni.

În zone rurale, mai puţin afectate de minunatele progrese tehnologice, cam peste tot în lume, se păstrează metode de determinare a amplasării viitoarei locuinţe. Cu instrumente specifice, uneori chiar simple nuiele, se detectau terenurile potrivite construirii de case, sursele de apă.Astăzi această cunoaştere este uitată şi sănătatea habitatului nu mai prezintă importanţă. Foruri mai mult sau mai puţin competente decid unde se poate construi, în baza unor reguli urbanistice stranii, apoi arhitecţii propun forme în contradicţie profundă cu armonia naturii şi psihologia umană.Rezultatele nu întârzie să apară: maladii cauzate de locul de muncă sau locuinţă. Dar, de fapt, cine ar avea nevoie de o populaţie sănătoasă ? 

O scurtă inventariere a cauzelor cosmo-telurice perturbatoare: 

Natura subsolului

Compoziţia fizico-chimică a subsolului influenţează oameni, animale, plante. Fiecare clasă de soluri şi fiecare sol în parte are o emisie specifică. Acestea diferă la cele lutoase faţă de cele ce conţin roci magmatice, aluvionare, etc. Şisturile, graniturile diferă de calcare sau argilă. Este semnificativ şi conţinutul elementelor chimice, dar şi permeabilitatea. Şi nu în ultimul rând poluanţii industriali. 

Discontinuităţile solului

Discontinuităţile solului

Inginerul francez Georges Lakhovsky a studiat influenţa faliilor asupra sănătăţii organismului uman şi a demonstrat că acestea au un efect nociv cumulativ, fiind responsabile de maladii grave ce duc în timp la apariţia cancerului. Faliile acumulează puternice energii electrostatice şi sunt însoţite de emisii electrotelurice şi gaze radioactive (Radon), pot modifica gravitaţia şi câmpul magnetic terestru. În paranteză fie spus, Dealul Măgura din judeţul Bacău nu şi-a dezvăluit taina anomaliei gravitaţionale – „se coboară la deal” – de fapt misterul cel mai mare fiind acela că nu s-a auzit ca vreo echipă de geologi, ori de radiestezişti, ori de alţi pasionaţi cercetători să fi studitat un atât de rar fenomen. Despre fotografii de la mare înălţime nici nu poate fi vorba ...

APA subterană

Pânzele freatice şi curenţii subterani de apă pot provoca umiditate excesivă în habitat, pot declanşa crize de reumatism, artroză, dureri articulare diverse, insomnii, oboseală cronică. APA stătătoare de proastă calitate produce emanaţii nocive, iar cea curgătoare, pe lângă faptul că este cel mai bun vector informaţional, are efecte similare faliilor.

Reţelele telurice (geobiologice, geomagnetice, geopatogene)

Ernst Hartmann

Întreaga suprafaţă a Pământului este brăzdată de reţele de radiaţii geomagnetice: reţeaua Hartmann, după numele doctorului german care a descoperit prin 1950 prin observaţii această reţea pe care chinezii o cunoşteau cu 5000 de ani înainte; reţeaua Curry (Manfred, meteorolog german); alte reţele: Peyré, Palm, Romani, Wismann, Airaudi. Reţelele au dimensiuni şi orientări diferite, sunt constituite din benzi de lăţimi diferite pe direcţii perpendiculare şi alternând ca semn, pozitive şi negative. Cele mai importante sunt Hartmann şi Curry. Nodurile lor, intersecţiile a două benzi, au efect cumulativ asupra sănătăţii. Nodul stelat, intersecţia benzilor reţelelor Hartmann şi Curry, este deosebit de nociv.Şemineele telurice sunt manifestări geopatogene cilindrice, verticale, cu ramuri laterale, care pot avea influenţă nocivă mai mare decât nodurile stelate.Există însă şi reţele telurice cu efecte benefice, reţelele sacre, aflate în locuri sacre cu edificii precum: temple budiste, romane, vechi moschei, piramide şi temple egiptene, etc. În aceste locuri reţelele nocive sunt reorientate sau efectiv dispar, ceea ce dovedeşte existenţa la predecesorii noştri a unei cunoaşteri avansate şi stăpânirea energiilor telurice, pe întreg Pământul.Trebuie pomenite şi liniile Ley, cu o înaltă încărcare energetică şi informaţională, utilizate în magie. 

Energiile cosmice

Radiaţiile cosmice ce ne bombardează permanent sunt în mare parte provenite de la Soare, de la Lună, dar şi de la alte planete.Razele solare, atenuate şi filtrate de componentele nocive în păturile atmosferice ale Pământului, sunt indispensabile vieţii şi determină cele mai importante cicluri. Cele lunare au influenţe asupra zonei emoţional – mental şi gravitaţional asupra apei la nivel planetar (mareele), dar şi la nivelul celulei. Alte radiaţii cosmice au rol predominant informaţional, cel energetic fiind de foarte mică importanţă (mai mult ca suport al transmiterii vectoriale).Toate tipurile de radiaţii influenţează habitatul. 

Emisiile datorate formei

Orice structură materială captează, prelucrează, asimilează şi emite diverse tipuri de energie. Emisia depinde foarte mult şi de forma structurii. Referitor la clădiri, sunt de preferat cele rectangulare, fără unghiuri ascuţite, grinzi întoarse, arhitecturi complicate. În Feng Shui se întâlnesc denumiri ca „săgeată otrăvită”, shar. 

Materialele de construcţie

Materialele de construcţie

Sigur că sunt preferate materialele naturale – lemn, piatră, cărămidă, dar nu putem să nu folosim materialele timpului nostru: betonul (cimentul era folosit de altfel şi acum 2000 de ani), structurile metalice ce atenuează poluarea electromagnetică şi conferă o împământare absolut necesară. Materialele izolatoare (polistiren) împiedică pătrunderea radiaţiilor cosmice, se recomandă să se utilizeze pluta sau cânepa. Se vor evita vopsele cu plumb şi tratamente toxice ale lemnului.

Poluarea industrială

Poluarea industrială

Activitatea industrială şi transporturile conduc la poluare fizică (căldură, radiaţii, zgomot, etc.), chimică (dioxid de sulf, plumb, hidrocarburi aromatice, azbest, metan, pesticide, ţiţei, substanţe nondegradabile: dioxine, difenili policloruraţi sau substanţe radioactive) şi biologică (germeni patogeni). Locul de amplasare al locuinţei determină starea de sănătate a locatarilor.

Poluarea electromagnetică

Poluarea electromagnetică

Există într-o largă gamă de frecvenţe, de la 50 Hz (alimentarea cu energie electrică), undele sonore (20 Hz – 17 kHz), undele radio, până la telefonia mobilă (sute de GHz) sau chiar microunde în aplicaţii casnice, transporturi sau militare (108 – 1012 Hz), trecând de spectrul vizibil cuprins între infraroşii şi ultraviolete, ajungând la domeniul razelor X şi Gamma (1019 – 1026 Hz).În geobiologie, factorii nocivi au efect cumulativ, iar suprapunerea lor le multiplică efectul aproape exponenţial. E adevărat că efectele se simt în timp, dar suprapunerea unui nod geopatogen peste un curs de apă, într-un deficit de energie de origine cosmică şi în poluare electrică, vor duce sigur la apariţia bolii, şi nu într-un viitor foarte îndepărtat.

 

 

 


  sursa::http://www.energobiologie.ro/index.php/Geobiologie/Influenta-habitatului-asupra-sanatatii.html


 

Reţele telurice

PDF

Imprimare

E-mail

Scris de Gabriel Sabin Mateucă   

joi, 01 noiembrie 2007

Reţele telurice

Reţelele telurice acoperă întreaga suprafaţă a Pământului. Ele sunt considerate emisii electromagnetice, dar de fapt nu pot fi detectate cu aparatele pentru măsurarea câmpurilor electrice sau magnetice, ci numai prin metode radiestezice. Nu se cunoaşte mecanismul care le generează, însă se consideră, axiomatic, contrar unor tipare fizice, naturale, că ar fi ziduri energetice ce izvorăsc din subsol, de la o adâncime nicăieri specificată. Există fel de fel de explicaţii şi de definiţii, precum:

Ernst Hartmann

- „Reţeaua Hartman este un tip particular de radiaţii, cauzate de fenomene termice şi de presiune din interiorul pământului, ce, ajunse la suprafaţă sub influenţa magnetismului pământului, se aliniază sub forma unor pereţi verticali, a unor benzi de radiaţii în formă de tablă de şah” (scrie Alina Tudor în „Impact” din 14.05.2006, citând pe bioenergoterapeutul Ana Popescu din Craiova.

- cei de la AIM Group sunt de părere că: „radiaţiile Hartmann sunt radiaţii nocive datorate unor anomalii terestre”.- într-un articol despre Feng Shui, generat de Fundaţia Română Qitaky, se spune: „radiaţii Hartman (generate de masa de lavă fierbinte din centrul Pamântului)”- fizicianul Ancu Dincă, membru ANATECOR, explică, puţin ambiguu, confuz, că „sunt zone de întâlnire a plăcilor tectonice, zone cu stress geo-dinamic, zone cu seismicitate crescută sau cu aglomerări de minerale feroase; în geobiologie sunt numite "zone de iritare", unde s-au constatat schimbări în sistemul imunitar al organismului, cauzate de vibraţii distructive”.- tot un fizician, Vasile Stratulat, citat de Gheorghe Brătescu în articolul „Enigme elucidate”, „a demarat un şir de cercetări şi calcule matematice, descoperind o stare a naturii necunoscută ştiinţei până acum (!). El a calculat că Terra are o structură de cristale fluide, pe care le-a denumit "LIBE". Aceste structuri se bazează pe proprietatea materiei Pământului de a forma o reţea energetică, constituită din benzi energetice ce acoperă planeta pe toată suprafaţa. Intersecţiile acestor benzi formează noduri şi au polarităţi alternative. În centrul nodurilor sunt molecule sau atomi ce intră în componenţa aerului aflat în atmosferă". Deci în noduri, s-a calculat: e aer ! Ba mai mult de atât: „Fenomenele atmosferice, precum fulgerul, tunetul, tornadele, albastrul cerului, aurora boreală, "Fata morgana" etc. sunt datorate reţelei Stratulat”. S-au lămurit şi astea !


Totuşi, având în vedere că:- instrumentele radiestezice indică proporţional o apropiere de banda determinată,- polaritatea benzilor alternează,- nu toţi radiesteziştii determină aceeaşi lăţime a benzii,- dimensiunile variază în funcţie de proprietăţile superficiale ale solului,reţelele telurice pot fi considerate, cu bună aproximaţie, unde superficiale, periodice (sinusoidale, triunghiulare, etc.), staţionare, de-a lungul a două direcţii perpendiculare, generate la suprafaţa solului. Similar modurilor de propagare în spaţiu a undelor electromagnetice: E (electric, vertical) şi H (magnetic, orizontal).Acest mod de lucru oferă un instrument matematic, dar nu explică imaginile reflectate la etajele superioare ale clădirilor înalte.

Reţele telurice cunoscute poartă numele celor ce le-au descoperit şi le-au studiat: Hartmann, Curry, Peyré, Palm, Romani, Wismann, Airaudi, cele mai importante fiind primele două, respectiv Hartmann şi Curry (reţeaua Stratulat nu prea este pomenită).Cât despre modul în care sunt luate în considerare aceste reţele, spectrul variază de la negarea fenomenului sau indiferenţă până la exagerare, chiar alarmism (în stil gazetăresc: „radiaţii care otrăvesc”, „radiaţii ucigaşe”). Sigur că exagerările nu rezolvă problema emisiilor telurice, dar nici nepăsarea nu este o rezolvare, mai ales că studiile au demonstrat efectul negativ al acestora.Reţeaua Hartmann (1950 - 1952; primul grid global, gridul Hartmann, reţeaua globală, reţeaua H, reţeaua universală ...)A fost descoperită prin observarea comportamentului şoarecilor de laborator ce se aşezau grupaţi de-a lungul unor fâşii, de fapt benzile reţelei.
Benzile sunt orientate aproximativ N-S E-V şi ecartamentul N-S este de 2 m, iar cel E-V de 2,5 m. Lăţimea benzilor orizontale (paralele, E-V) este de 20 cm, iar cele verticale (meridiane, N-S) de 21 cm. Teoretic.

Click ca sa vezi imaginea reala

Dimensiunile variază mai ales în funcţie de parametrii solului, formele de relief, fazele Lunii şi prezenţa apei, dar şi zidurile, pereţii, câmpurile electromagnetice, maşinile grele, emisiile radioactive (radon, thoron, actinon, gaze produse prin dezintegrarea radioactivă a radiului, toriului şi respectiv a actiniului). Variaţiile dimensiunilor se încadrează într-o marjă de 10%.La 4 ecartamente orizontale şi la 5 verticale, adică la 10 m x 10 m, benzile sunt mai largi şi formează reţeaua dublă, lăţimea benzilor duble fiind de 42 cm. De asemenea există benzi mai înguste decât cele ale reţelei principale, numite benzi intermediare.
Click ca sa vezi imaginea reala
Atât benzile duble, cât şi cele intermediare se formează pe multiplii şi submultiplii dimensiunilor reţelei Hartmann principale. Un studiu pe armonici (fa = n x f), subarmonici (fs = f : n), interarmonici (fi ≠ n x f, nu este multiplu întreg), unde staţionare, se poate face numai la un ochi de reţea ales, dat fiind variaţiile dimensiunilor şi implicit a lungimii de undă.Pentru lungimea de undă λN = 4 m (două ecarturi N-S), frecvenţa fN = c / λ = 75 MHz (unde c = 3 x 108  m/s, viteza luminii) şi pentru λE = 5 m (două ecarturi E-V), fE = 60 MHz.Reţelele telurice se situează în zona undelor metrice. Frecvenţa de rezonanţă C13 este de 75 MHz.
Reţeaua Curry
(1950)Are benzile orientate la 450 faţă de cele Hartmann, adică au o orientare NE-SV, diagonalele fiind orientate precum benzile Hartmann: N-S, respectiv E-V. Acesta este motivul pentru care reţeaua Curry se mai numeşte reţea diagonală. Laturile sunt egale.
Click ca sa vezi imaginea reala
 
Dimensiunile au o marjă mult mai mare, ecartamentul variind între 3 şi 20 m, benzile având lăţimi de 40 – 60 cm.
Reţeaua Peyré (1937)Orientare N-S, E-V, ecartament 6 – 8 m, laturi egale. Variază cu latitudinea.Dr.Hartmann o considera ca fiind de fapt o reţea H cu 4 ecarturi N-S şi 3 ecarturi E-V. Reţeaua RomaniOrientare N-S, E-V, ecartament 1 – 1,5 m, laturi egale. Considerată ca jumătate de reţea H.Activitate neglijabilă, greu detectabilă.
Reţeaua Wismann
(Wissmann)Reţea diagonală de ecart 11 m, laturi egale, lărgimea benzii de 0,5 m.Zonele active sunt benzile (vărfurile formei de undă) şi foarte active intersecţiile acestora, nodurile.
Cea mai activă reţea este Hartmann.Efectul negativ al reţelei Hartmann este prezent la intersecţia a două benzi (noduri; nu toate cu aceeaşi nocivitate dat fiind că benzile sunt polarizate, alternate, efecte majore resimţindu-se la intersecţiile benzilor de aceeaşi polaritate) şi este mai mare dacă se suprapune cu o bandă Curry, un curs de apă subterană sau cu discontinuităţi ale solului. Şi câmpurile electromagnetice amplifică efectul emisiei Hartmann.

Efectul unui nod H este amplificat dacă peste el se suprapune o bandă Curry; se numeşte punct activ. Punctul stea este suprapunerea a două noduri: Hartmann şi Curry.Trebuie remarcat faptul că efectul este cumulat în timp (10 – 15 ani) şi nu generează cancer, cum se afirmă, ci generează blocaje ori obturări ale fluxurilor vitale, ceea ce, în mod normal, duce la modificarea energetică, fizică (organică) şi funcţională a echilibrului organismului la unul sau mai multe nivele, fizic şi subtile, deci la apariţia proceselor patologice. Prin modul de acţiune, emisiile geopatogene sunt factori generatori favorabili de apariţie ai celulei atipice ca dereglare informată a unui echilibru precar.Cercetările au dus la concluzia că o bună majoritate din bolnavii de cancer s-au situat în unul din cele două cazuri: patul pe nod sau biroul pe nod. Dar cercetările nu pot da informaţii despre toţi cei ce dorm sau lucrează pe câte un nod. Sau pe un nod combinat cu alt element patogen.Prin urmare, e bine să fie găsite elementele de nocivitate telurică, şi nu numai, să se aplice remediile recomandate de specialişti, dar terbuie evitate exagerările care pot duce la blocaje şi dereglări mult mai grave: cele mentale.Este în firea omului ca ceea ce nu percepe cu simţurile să nege, să declare că nu există, dar nici undele gravitaţionale nu se pot vedea sau măsura, şi totuşi există. Cert este că pe noduri H se doarme prost ...

Manifestări concrete

- la om, în primă fază: somn agitat, oboseală, stress, coşmaruri, disfuncţii, randament scăzut la muncă şi rezultate proaste la învăţătură;- albinele sunt agresive şi hiperactive dacă stupul este plasat pe un nod Hartmann; remediul este mutarea stupului;- insecte, păsări folosesc reţelele ca direcţie de orientare;- peştii dintr-un acvariu aşezat pe un punct stea nu ocupă zona nocivă şi sănătatea lor are de suferit; când acvariul se va muta, peştii se vor găsi în tot volumul acestuia şi starea de sănătate se va îmbunătăţi;- caii sunt sensibili, semnalându-se cazuri de pareză legate de puncte stea aflate în boxe;- bovinele sunt şi ele sensibile dacă dorm pe zone nocive, capătă comportamente bizare, taurii devin agresivi;- la păsările de curte se remarcă o mortalitate crescută la bobocii sub influenţe geopatogene;- plantele se ofilesc pe linii H sau pe noduri H;- arborii cu trunchiul strâmb sunt sub influenţe geopatogene;- şoarecilor le convin benzile H; pisicile se aşează şi dorm foarte bine pe nodurile H (a nu se confunda cu locul favorit de somn de la picioarele stăpânului; aceea este o zonă de comunicare energetică între om şi teluric).

Contracararea efectelor nocive


Click ca sa vezi imaginea reala
Spaţiile cele mai nocive ale reţelelor telurice sunt nodurile H, punctele active şi punctele stea; în primul rând acestea trebuie găsite şi evitate; cele mai semnificative măsuri de contracarare a efectelor lor sunt cele provenite din adâncul vremurilor (menhir, triskel levogir). Foarte bune remedii sunt şi cele numerologice (numerologia, radionica nu se regăsesc printre definiţiile dicţionarelor româneşti, cât despre radiestezie sau geobiologie, termenii ar mai trebui pieptănaţi !), magneţi, cristale, electronice, radionice. Piramida redistribuie emisiile Hartmann (şi le ecranează), dar este deosebit de periculoasă când este utilizată de către începători. Există multe alte contramăsuri, având la bază principii de o mare diversitate, dar pentru ca un remediu să fie eficient, trebuie determinat cu precizie, de către un specialist, care este cel mai potrivit dintre acestea şi unde trebuie el să fie optim amplasat.Cât despre cele câteva articole apărute având ca subiect emisiile foarte nocive din Bucureşti, nu trebuie să ne alarmăm, să fim pesimişti sau să răspândim zvonuri false. Sunt aceleaşi emisii ca peste tot pe glob, dar cele din Bucureşti sunt amplificate de o vastă reţea subterană de tuneluri (ale metroului, cele ce leagă clădirile importante precum Casa Presei, Arcul de Triumf, Palatul Victoria, Mitropolia, Casa „din deal” care a fost cândva a „poporului”, ministere, gări, mici clădiri „anonime”, stadioane şi altele), de două fâşii aluvionare generate de cele două râuri şi de câmpurile transportului electric de suprafaţă (acum însă, spre binele locuitorilor capitalei, acesta este paralizat de către exportatorii de şină de oţel, piatră cubică şi borduri de granit şi de cei ce ne reabilitează permanent). Dar pentru toate există remedii !

 

 

Sunet, zgomot, poluarea sonoră (2) PDF Imprimare E-mail
Scris de Gabriel Sabin Mateucă   
luni, 15 septembrie 2008
Sunet, zgomot, poluarea sonoră
Intensitatea sonorăIntensitatea sonoră, ca mărime fizică obiectivă, se caracterizează prin puterea sonoră ce traversează perpendicular unitatea de suprafaţă în unitatea de timp şi se măsoară în W/m2.
Pragul minim auditiv este de 10-16 W/cm2.
La determinarea nivelului de intensitate sonoră se poate utiliza şi presiunea acustică având ca unitate de măsură pascalul (1 Pa = 1/100.000 din presiunea atmosferică).Unitatea de măsură a intesităţii sonore este însă decibelul (db), pe o scară logaritmică. Este o unitate de măsură relativă, având ca bază logaritmul raportului dintre intesitatea zgomotului dat şi intesitatea de referinţă stabilită convenţional ca fiind pragul minim auditiv.Omul percepe sunete cu o intensitate între 0 si 120 db (în unităţi depresiune de 100 000 ori peste pragul minim). Scara logaritmică oferă o mai bună aproximare faţă de percepţia umană a tăriei relative decat scara în unităţi de presiune Pa.Corespondenţa dintre scara presiunilor (Pa) şi nivelul sonor (dB) este cu bună aproximaţie următoarea:20 Pa – 120 dB2 Pa – 100 dB0,2 Pa – 80 dB0,02 Pa – 60 dB0,002 Pa – 40 dB0,0002 Pa – 20 dB0,0000 Pa – 0 dBRecepţia în banda de frecvenţe audioUrechea umană percepe în mod diferit frecvenţele din banda audio. În general un sunet de 20 Hz se aude începând de la 70 dB, iar un sunet de 16 kHz se aude de la 13 dB. Urechea percepe ambele valori cu aceeaşi intensitate şi ele sunt situate pe curbele de percepţie a sunetului ce definesc liniile de egală senzaţie. Sunetele jpase sunt percepute mai slab decât cele înalte.Vorbirea se realizează între limitele de 100 Hz şi 5 kHz.Percepţia diferă de la individ la individ şi este dependentă de vârsta fiecăruia, starea de sănătate, locul de muncă, locuinţa, familia, etc.Auzul reprezintă o problemă foarte serioasă pentru că determină integrarea în mediu şi în societate, modul de viaţă al individului.De asemenea. perceperea zgomotului se face în mod diferit de cea a sunetului. O putem demonstra prin două exemple.
Concert rock
1. Concertele rock: chiar dacă secţiunea ritmică are o pondere substanţială în acest gen de muzică, predomină totuşi linia melodică, chiar dacă nu toate piesele sunt creaţii ale unor muzicieni cu studii superioare. Participarea la un astfel de concert este foarte obositoare şi generatoare de stress din cauza intensităţii sonore mari, ducând după o anumită perioadă la stări de nervozitate şi manifestări ieşite din comun. Efectul este cunpscut şi utilizat uneori şi asupra populaţiei.Dar mai există un gen de concerte la care participă nişte exemplare stranii, adevărate premiere zoologice, care urlă, râgâie, grohăie, într-o cavalcadă de ţopăieli şi giumbuşlucuri nefireşti şi fără nici o legătură cu vreo formă de artă de la începuiurile omenirii până azi. Linia melodică este practic inexistentă. Zgomotul şi lipsa de conţinut artistic ale acestui gen de spectacol, chiar la aceeaşi intensitate sonoră, este mult mai greu de suportat şi efectele sunt aproape imediate.
Tramvaiul
2. Tramvaiul, acest mijloc de transport urban „ultramodern”, este un ansamblu compus din componente metalice: şină, roţi  şi o coşmelie din table montate în mare grabă şi cu multă silă. Toate aceste componente sunt generatoare de sunet prin aplicarea unui impuls mecanic. Astfel şinele şi roţile, fiind din oţel, produc sunete curate, prelungi, sinusoidale, de frecvenţă mai înaltă. Tablele, o frecvenţă mai joasă. În deplasare, tot acest ansamblu generează un amalgam de sunete ce au ca rezultantă de fapt o zdrăngăneală, un zgomot. Fiecare sunet în parte este mai uşor de suportat decât gălăgia pe care o face şandramaua. Şi peste toate, manipulantul (nume inspirat pentru liderul acestui convoi de butoaie goale) are încă un instrument „muzical”: o ţârâitoare idioată pe care o foloseşte cvasipermanent.
Prin urmare, însumarea mai multor sunete, mai mult sau mai puţin plăcute, generate aleator pot duce la o rezultantă deloc plăcută, un zgomot, şi dacă fiecare în parte este uşor de suportat, suma lor nu mai e aşa.Harta de zgomotDirectiva 2002/49/EC a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 25 iunie 2002 referitoare la evaluarea şi managementul zgomotului ambiental stabileşte ţărilor membre o serie de măsuri şi responsabilităţi privitoare la reducerea zgomotului şi a efectelor sale nocive.Ca principal instrument de evaluare s-a stabilit Harta strategică de zgomot cu data limită de elaborare: 30 iunie 2007 pentru toate aglomerările cu peste 250.000 de locuitori, dar şi pentru căile de transport importante, rutiere, ferate, aeriene.Desigur, autorităţile române nu au avut de unde să ştie că există zgomot, la fel ca şi în fiecare iarnă când nu au de unde să ştie că va ninge. Trebuie menţionat că acolo unde locuiesc şi muncesc autoaleşii neamului nu sunt resimţite zgomotul sau efectele zăpezii. Fiindcă, este o regulă valabilă cam peste tot în ţară, există cartiere cu poliţişti şi celelalte cartiere (cu motociclişti, ambulanţe şi nunţi ţigăneşti).Dar edilii au aflat în sfârşit că în oraşe este zgomot. Prima măsură ce se poate lua este căutarea unei firme, de preferinţă străină, dar nu obligatoriu, care să ofere un comision gras , de obicei mai mare de zece ori decât lucrarea în sine. La început firmele străine au fost reticente la TCM (tehnica mioritică de comisionare, instaurată şi devenită lege nescrisă prin 2000), dar între timp s-au adaptat foarte bine, în special fiindcă responsabilităţile juridice, accesul la sistemul bancar, permisivitatea legislaţiei sunt altfel aplicate în cazul lor, dar şi datorită faptului că fără TCM nu pot penetra în sistemul „economiei” de piaţă româneşti.
Harta de zgomot a Capitalei
Harta de zgomot a Capitalei a fost prima care a apărut. Data naşterii: 27 aprilie 2007. Ceea ce s-a publicat, privită de departe pare un fals, dar privită mai cu atenţie, întăreşte acest sentiment.
Lucrarea Craiovei (ceea ce s-a publicat) este mult mai elaborată şi mai la obiect. Este foarte straniu cum măsurătorile s-au făcut într-un timp atât de scurt, mai ales că Bucureştiul are peste 4.000 de străzi (patru mii !).Iată câteva din rezultatele oficiale la care au ajuns duetul Videanu – Enviro Consult:Ghencea peste 80 dBMagheru 80 dBEminescu-Viitorului 77 dBFerdinand-Mihai Bravu 78 dBMilitari 75 dBCea mai linistita zona din Bucureşti este strada Paşcani, din cartierul Drumul Taberei, unde zgomotul atinge maxim 58 dB.Valorile ar fi credibile dacă ar fi calculate ca medie pe 24 de ore. Dar şi aşa valorile sunt cu mult peste valoarea maximă admisibilă de 65 dB.Totuşi există străzi, nu numai în Bucureşti sau în marile oraşe, folosite ca piste de motocros (110 dB), atât ziua cât şi noaptea.Există de asemenea artere pe care defilează ambulanţe (110 dB) cu o rată de 50 în fiecare oră cu program zilnic între 5:30 – 23:30.Lucrările demarate în urmă cu cinci ani s-au încheiat, dar încă mai lucrează ciocanele pneumatice.Şirurile paralele de blocuri, prin însumarea undei directe şi a celor reflectate, au efect de amplificare şi fac din această arteră un adevărat ghid de undă.Măsurători reale ar duce la rezultate de peste 90 dB, ceea ce ar intra în cota de alarmă, de punerea în pericol a sănătăţii locuitorilor. Dar mai bine să nu facem zgomot pe această temă.
În ceea ce priveşte polul de linişte decretat de duet, mulţi ştim că în Cotroceni, Aviaţiei, Herăstrău, Primăverii există cote sub acel 58 dB din strada Paşcani.
 


Sunet, zgomot, poluarea sonoră (3)

PDF

Imprimare

E-mail

Scris de Gabriel Sabin Mateucă   

marţi, 16 septembrie 2008

Poluarea sonoră

Poluarea sonoră

Poluarea sonoră (fonică) reprezintă vicierea mediului cu sunete şi zgomote nocive, nocivitatea fiind dată de intensitatea sursei şi de durata expunerii la sursa respectivă. Aici este loc de confuzii şi interpretări. Fonic se referă la vocale, la vibraţia coardelor vocale, deci la sunete, consoanele fiind zgomote ce iau naştere în cavitatea bucală. Sonor are un caracter mai larg făcând referire la sunete în general. Termenul se extinde şi asupra zgomotelor audibile, din banda de frecvenţe percepute de urechea umană, parte din gama foarte largă a zgomotelor. Exceptând plaiurile mioritice şi, poate, unele plaiuri de pe continentul african, peste tot în lume se acordă o importanţă deosebită studierii acţiunii zgomotului asupra organismului uman. Cercetările au arătat că nivelul foarte mare de sunet sau zgomot acţionează negativ, dar şi liniştea desăvârşită poate să devină apăsătoare, să producă reacţii patologice, depresive, perturbări ale activităţii cerebrale normale.

Sunet, zgomot, poluarea sonoră

Fiecare individ interperetează şi suportă zgomotul în mod diferit în funcţie de vârstă, de temperament, de starea de sănătate, de factori externi.
Organele auditive sunt în legatură deplină cu sistemul nervos central, astfel încât diferite categorii de zgomot pot afecta orice ţesut al organismului, orice celulă sau formaţiune intracelulară şi pot provoca diferite forme de imbolnăviri.

În urma măsurătorilor în banda de frecvenţe percepute de urechea umană şi a efectelor remarcate a fost elaborată o scară a poluării sonore în funcţie de nivelul măsurat în decibeli.

Sunet, zgomot, poluarea sonoră

Exemple:0 dB linişte (pragul de audibilitate), laborator de acustică10 dB: studiou de înregistrări (linişte neobişnuită)20 dB: foşnetul frunzelor, grădină liniştită30 dB: dormitor (calm)35 dB: interiorul unui apartament liniştit40 dB: birou liniştit, discuţie cu voce scăzută, bibliotecă – apar probleme de somn şi trezire50 dB: ploaie, restaurant tihnit, paşnic60 dB: automobil în deplasare (nivel jenant) – apar dificultăţi de comunicare65 dB: conversaţie animată, televizor (pragul de jenă şi oboseală)70 dB: sală de clasă gălăgioasă, sonerie de telefon (nivel gălăgios dar suportabil)75 dB: ţipăt, aspirator80 dB: concert de muzică clasică, stradă cu trafic foarte intens, tramvai (pragul de risc, nivel nociv))90 dB: lătrat, maşină de tuns iarbă, ATV, maşină modificată (pragul de pericol)100 dB: lanţ audio, claxon, ciocan pneumatic la 2 m, ghilotină (greu suportabil) – reducerea facultăţilor intelectuale, enervare puternică110 dB: discotecă, concert rock, sirenă de ambulanţă, nuntă la ţigani, anumite motociclete120 dB: presă-ciocan, circuit de formula 1, foc de armă de mic calibru (pragul de durere)130 dB: avion la decolare la 100 m – apar fenomene grave ce încep cu surditatea140 dB: avion cu reacţie la decolare150 dB: avion supersonic la decolare160 dB: rachetă de asalt170 dB: rachetă spaţială la decolareSurse poluante artificialeCele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în halele industriale (acolo unde mai există industrie, ceea ce nu este cazul nostru). De aceea este ideală amplasarea unităţilor industriale departe de aglomerările umane.Traficul rutier, în continuă creştere, este o altă sursă majoră de poluare (sirene, claxoane, motoare). Deşi motoarele autovehiculelor sunt din ce în ce mai silenţioase, zgomotul pe străzi şi în special pe autostrăzi este în continuă creştere nu numai din cauza creşterii traficului, ci şi a vitezei. La viteze mari, zgomotul poate proveni şi din vibraţia carcasei autovehiculului supus la trepidaţiile roţilor şi la interacţiunea cu masa de aer. Ceea ce generează zgomot este frecarea roţilor pe asfaltul străzii. Şi nu este vorba numai despre frecare, ci şi de anumite efecte mecanice şi aerodinamice care iau naştere la impactul pneului în rotaţie rapidă cu suprafaţa şoselei. Şi să nu uităm hârtoapele edilitare tradiţionale, reabilitate şi reabilitabile.Surse importante de zgomot sunt de asemenea traficul feroviar, aerian, dar şi cel naval.Traficul, în general, extinde poluarea sonoră din zona aglomerărilor urbane, afectând întreg mediul ambiant.
Terenuri sportive, stadioane sau terenuri de joacă pentru copii
Alte surse majore de zgomot urban îl reprezintă lucrările de construcţii-montaj, amenajări rutiere şi schimbarea bianuală a bordurilor „de unică folosinţă” aduc un important aport la poluarea sonoră.
Comerţul este un poluant de mai mică amploarea (pieţe, mari magazine, târguri).Terenuri sportive, stadioane sau terenuri de joacă pentru copii (acestea au devenit foartei rare, actuala societate românească fiind lipsită de veselia copiilor).Manifestări antisociale individuale şi de grup.Efectele poluării fonice asupra sănătăţii

Experienţe efectuate pe maimuţe au arătat că zgomotele excesive produc efecte fiziologice complexe. Zgomotele echivalente cu cele suportate de oameni în activitatea lor cotidiană au produs la maimuţe o creştere cu peste 30% a tensiunii arteriale şi o creştere a nivelului glucozei în sânge.Institutul Universitar de Medicină a Muncii a făcut publice o seamă de rezultate ale cercetărilor desfăşurate în cadrul laboratoarelor din Rennes. Ele se pot grupa în cinci categorii de riscuri individuale, astfel:1. Efecte generaleAsupra performanţelor intelectuale: la nivel mic poate fi stimulativ, la nivel mare perturbă gândirea, creează neplăcere, angoasă şi agresivitate.Perturbarea somnului: insomnie, agitaţie nocturnă, somn profund neodihnitor. Asociat cu probleme de trezire.Afecţiuni nervoase: iritabilitate, oboseală generală, solicitare nervoasă, stare nevrotică gravă, depresie; poate întreţine şi agrava neurastenia, poate declanşa crize de epilepsie şi de isterie. Stări de teamă, disconfort ce duc la diminuarea atenţiei. Scade capacitatea de concentrare, precizia şi eficienţa mişcărilor prin dereglări ale reflexelor condiţionate şi prin tulburări de echilibru şi vizuale.Tulburări cardiovasculare: afectarea funcţiilor circulatorii, schimbări ale ritmului inimii şi ale presunii sanguine – vasoconstricţie cu creşterea rezistenţei periferice, perturbarea tensiunii arteriale.Provoacă creşterea pe moment a tensiunii arteriale, a ritmului cardiac şi a frecvenţei respiratorii.Încetineşte tranzitul intestinal. Afectarea echilibrului neurovegetativ, scăderea motricităţii gastrointestinale, nevroză stomacală; afecţiuni digestive grave.Hipertonie musculară, modificări sudorale şi glandulare. Creşterea excitabilităţii neuromusculare. Creşterea activităţii glandelor endocrine ce duce la dezechilibrarea centrilor energetici.La intensităţi foarte mari apar înţepături, junghiuri, crampe, dureri şi la 130 dB probleme de echilibru şi nystagmus (mişcări involuntare şi sacadate ale ochilor).2. Efectul de mascăUn sunet perturbă recepţia altui sunet, iar dacă intensitatea este suficient de mare îl poate acoperi în întregime. O parte din informaţia sonoră, sau chiar toată, se pierde sau este greşit interpretată, ceea ce poate duce la decizii eronate crescând riscul de accidente.

Traumatismele acustice

3. Traumatismele acusticeExplozii sau alte impulsuri rapide de mare intensitate sonoră pot duce la spargerea timpanului, luxaţii la nivelul urechii interne, otoragie (scurgeri de sânge prin conductul auditiv extern), alte leziuni, hipoacuzie sau surditate ireversibilă. Simpomatologie: dureri, fluierături, senzaţia de ureche „pufoasă”; audiograma descrie pierderi de sensibilitate între 4 şi 6 kHz. Specialiştii institutului recomandă tratament medical (vasodilatatoare, antalgice, oxigenoterapie hiperbară) sau intervenţii chirurgicale. Sunt foarte posibile sechele de tip surditate sau acufene.4. Oboseala auditivă (deficienţă provizorie a auzului) – fenomen des resimţit la ieşirea dintr-un spaţiu foarte zgomotos (75 - 80 dB). Constă în creşterea pragului de percepţie. Este temporară, dar poate dura până la câteva ore. La început este regresivă. Este maximă la 4 kHz. Variază de la individ la individ, depinde de intensitate şi de durata expunerii. Fenomenul apare şi în spaţii exterioare (ciocane pneumatice), chiar când sursa se deplasează (motociclete, ambulanţe).
5. Surditatea profesionalăEste singurul aspect ce apare chiar şi în legislaţia românească, celelalte fiind trecute cu vederea, şi ştim cu toţii care sunt motivele. În cele din urmă revine întrebarea: „cine ar avea nevoie de o populaţie sănătoasă ?”

   

O sursă inepuizabilă de energie: pila Karpen

PDF

Imprimare

E-mail

Scris de Gabriel Sabin Mateucă   

marţi, 21 iulie 2009

O sursă inepuizabilă de energie: pila Karpen

„Pila termoelectrică cu temperatură uniformă” a fost imaginată şi realizată de către fizicianul Nicolae Vasilescu – Karpen şi prototipul său funcţionează neîntrerupt de 6 decenii.
Pila Karpen are electrozi din aur (lucios) şi platină neagră (poroasă) cufundaţi în acid sulfuric de înaltă puritate. În ceea ce priveşte modul de funcţionare, părerile „specialiştilor”
sunt împărţite: unii afirmă că pila nu poate exista pentru că pune sub semnul întrebării principiul al doilea al termodinamicii, alţii afirmă că în realitate, pila nu contravine acestui principiul (transformarea energiei), şi nici principiului zero (echilibru termodinamic cu mediul) în formularea generalizată. Concluzia celor din urmă ar fi că pila Karpen funcţionează folosind exclusiv energia termică a mediului ambiant.
După aprecierea profesorului Solomon, preşedintele Societăţii Franceze de Fizică, savantul român  a inventat pila şi după jumătate de secol oamenii au ajuns pe Lună cu ajutorul ei.
Nicolae Vasilescu – Karpen. Scurtă biografie.

Nicolae Vasilescu – Karpen s-a născut la Craiova pe data de 28 noiembrie 1870.
Aici urmează Colegiul „Carol I” şi se dovedeşte a fi un elev eminent.
Îşi continuă pregătirea la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care o absolvă în 1891 ca şef de promoţie, la aproape 21 de ani.
Lucrează timp de 3 ani ca inginer la Serviciul de Lucrări Publice, apoi pleacă la Paris unde frecventează Şcoala Superioară de Electricitate pe care o absolvă în anul 1900, în paralel cu aceasta, tot la Paris, şi cursurile Universităţii, Facultatea de Ştiinţe, care îl licenţiază în 1902 în specialităţile fizică, mecanică şi matematică.
În 1904 obţine titlul de doctor în fizică cu teza „Recherches sur l'effect magnétique des corps électrisés en mouvement”, susţinută la Sorbona. În acelaşi an devine profesor al Universităţii din Lille la catedra de Electrotehnică.
Un an mai târziu, în 1905 se reîntoarce în ţară şi inaugurează cursul de Electricitate şi Electrotehnică la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Face studii şi proiecte pentru ca această şcoală să fie transformată în Şcoală Politehnică. Este rector al acestei instituţii universitare timp de 20 de ani, până în 1940.
5 iunie 1919 – devine membru corespondent al Academiei Române pentru ca pe 6 iunie 1923 să devină membru titular şi membru de onoare al Société française des électriciens.
1941 este anul în care i se acordă titlul de doctor honoris causa al Politehnicii bucureştene.
Pe 2 martie 1964, la Bucureşti, savantul se stinge lăsând în urma sa o vastă operă ştiinţifică, şi astăzi exploatată fără a fi însă recunoscută.

Pile electrice

O sursă inepuizabilă de energie: pila Karpen

Pila electrică este un dispozitiv electrochimic ce transformă energie rezultată dintr-o reacţie chimică în energie electrică. Este vorba de generare de electroni şi de asigurarea circulaţiei lor într-un anumit sens. La origine, termenul desemna un element unic format din doi electroozi şi un electrolit.
Au fost descoperite pile electrice ce au funcţionat în urmă cu peste două milenii. Pilele din Bagdad (au fost descoperite sute de astfel de dispozitive) reprezintă exemple semnificative privind cunoştinţele lumii antice (controversate pentru că oarecari „specialişti” nu suportă ce nu stă scris în cartea de istorie). Istoria modernă (cunoscută) a pilelor începe cu experimentele lui Luigi Galvani (1786) sau Alessandro Volta (1799). Alţi savanţi şi-au adus aportul la perfecţionarea pilelor: John Daniell (1836),
Wiliam R Grove (1839), Gaston Plante (1859), Georges Leclanche (1866), Hermann von Helmholtz (1879), Thomas Edison (1901) şi enumerarea poate continua cu zeci şi sute de cercetători (fizicieni, chimişti, instituţii, etc), dar ceea ce trebuie remarcat este faptul că nici o istorie a pilei electrice, fie scrisă de români, fie scrisă de oricine altcineva, niciuna nu îl aminteşte pe Nicolae Vasilescu – Karpen !

Clasificarea pilelorDin punct de vedere constructiv şi al compoziţiei chimice, pilele sunt sisteme electrochi­mice autoconduse în care polaritatea electrozilor în procesul de descărcare este inversă faţă de cea din sistemele conduse, şi anume: catodul (K), la care are loc reducerea – electrod pozitiv şi anodul (A), la care are loc oxidarea – electrod negativ.

Diversificarea pilelor s-a făcut în funcţie de tehnologii, de necesităţi, de specificitatea fiecărei aplicaţii, astfel încât o societate bazată preponderent pe consumul de energie electrică a condus la apariţia unei vaste game de pile diferind constructiv atât de mult încât o clasificare unică este practic imposibilă. Catalogarea acestora se poate face în funcţie de mai multe criterii. Clasificările, împărţirile şi catalogările sunt în general lipsite de orice utilitate şi ele par a fi concepute doar ca subiecte de examene sau sunt rodul plictiselii intendenţilor militari. De aceea vom trece succint prin acest subiect şi doar cu scopul de a aşeza pila de concentraţie printre suratele ei.

Prin urmare, pilele pot fi:
- după modul de funcţionare: primare (reversibile – folosesc o singură dată masa activă fără posibilitatea regenerării ei – pila Leclanch
é), secundare (reversibile – masa activă se poate restabili prin reîncărcare, inversarea sebsului curentului – acumulatorul cu Pb) şi de combustie (funcţionează doar alimentate cu un combustibil – pila O2/H2),
- după starea de agregare a electrolitului, cu electrolit: solid (pila Ag/AgX/X2), lichid (pila Volta) şi gazos (pila Mg/AgCl/NH3
),
- după starea de agregare a depolarizantului (substanţa oxidantă ce se adaugă în vecinătatea electrodului pozitiv pentru a preveni polarizarea – depunere şi aglomerare), cu depolarizant: solid (pila Leclanché
), lichid (pila Daniell) şi gazos (pila Zn/ O2),
- după compoziţia chimică a substanţei active: primare şi secundare (acumulatori),
- după natura reacţiilor chimice: chimice (pila Daniell) şi de concentraţie,
- o ultimă clasificare, după polarizare (fenomenul prin care electrodul se îmbâcseşte, se creează depozite, ceea ce duce la scăderea randamentului sau la distrugerea pilei): polarizabile, nepolarizabile (nu sunt alterate proprietăţile electrochimice ale ansamblului), cu depolarizant şi de concentraţie.
Există şi alte clasificări, mult mai puţin utile (formă, dimensiuni, tensiune, capabilitate de curent, tehnologie, utilizare, amplasare, etc).

Pila de concentraţie

O sursă inepuizabilă de energie: pila Karpen

Pilele de concentraţie sunt dispozitive electrochimice alcătuite din 2 soluţii ale aceleiaşi substanţe şi o punte salină; soluţiile au concentraţii diferote iar energia produsă este datorată diferenţei de concentraţie. Are aplicaţii în galvanizare şi studiul coroziunii. Electrozii sunt şi ei din acelaşi material. Acestea sunt pile de concentraţie de electrolit. Există şi pile de concentraţie de electrod (cu electrozi gazoşi la presiuni diferite sau amalgame având Hg ca solvent).
Pila Karpen a fost catalogată drept pilă de concentraţie, deşi electrozii sunt diferiţi, din Au şi Pt, iar soluţia este una singură – acid sulfuric concentrat, ceea ce este mult prea departe de definiţie. Mai mult, între cele două vase nu există acea punte salină ceea ce înseamnă că sunt două elemente distincte.

Muzeul
O sursă inepuizabilă de energie: pila Karpen
Muzeul Naţional Tehnic „Profesor inginer Dimitrie Leonida” este denumirea completă iar adresa este: strada General Candiano Popescu nr. 2 (intrarea se face prin parc).
Muzeul (...) a fost înfiinţat în anul 1909 de către Dimitrie Leonida (1883 – 1965), primul muzeu tehnic din România, pe lângă Şcoala de electricieni şi mecanici.
Parcul Carol a fost proiectat şi construit în 1906 în vederea expoziţiei aniversare naţionale închinate celor 40 de ani de domnie a regelui Carol I
. Clădirea muzeului a făcut parte din complexul expoziţional, deci are o vechime de peste 100 de ani, a rezistat cu bine marilor cutremure din 1940 şi 1977 şi nu a fost niciodată consolidată. În ultimii ani i s-a meşterit o intrare nouă (care arată mai degrabă a panou publicitar) şi a fost puţin mâzgălită tencuiala. Se spune că muzeul are şi o zonă de expunere exterioară, dar asta doar din auzite.
Personalul este plictisit, explicabil printre atâtea exponate ancorate în trecut, fiecare cu povestea sa. Despre numărul exponatelor unii spun că ar fi 5.000, alţii 6.500, dar asta este mai puţin important. Valoarea fiecăruia în parte însă, ar trebui să aducă mult mai mult decât cei 15.000 de vizitatori anual. Se pare că la deschiderea muzeului, la începutul secolului trecut, acesta avea 1,5 milioane de vizitatori. Dezinteresul vizitatorilor este oglinda dezinteresului forurilor competente, uitare şi gestionare proastă, ineficientă şi lipsită de profesionalism, la fel precum fenomenele de agatonizare şi udreatizare din turismul românesc.
Un exponat foarte interesant, aflat chiar la intrare este aparatul individual de zbor brevetat de Justin Capră în 1958 şi pe care îl ştim doar din filmele americane, ca o invenţie a lor. Acest „rucsac zburător” i-a înlesnit inventatorului un drum până la Miliţie, nu pentru că acesta ar fi un oficiu pentru invenţii şi mărci, ci pentru a petrece două săptămâni de odihnă şi recreere dormind pe ciment şi urmând o dietă de un sfert de pâine pe zi.
Primul autovehicul aerodinamic brevetat de Aurel Parşu în 1924, alte vehicule, velocipede, motociclete şi maşini de epocă. Bunicii spectrofotometrului, motoare şi generatoare electrice, o lume extrem interesantă, structurată pe domenii şi colecţii. O lume din care lipseşte însă acea minunată invenţie, pila Karpen. De fiecare dată, aceeaşi motivaţie: Poliţia nu permite expunerea din motive de securitate, prin urmare este ţinută în seiful instituţiei. Poliţia este Miliţia cu nume nou, deci este plauzibil, dar totuşi există motive de suspiciune ...

Pila Karpen
În literatura de specialitate pila Karpen se întâlneşte (foarte rar) şi sub denumirea de pila K sau pila VK. Această pilă, spun „specialiştii”, este o pilă de concentraţie, în pofida faptului că inventatorul a denumit-o „pilă termoelectrică cu temperatură uniformă”. Şi spre deosebire de ceea ce se numeşte pila de concentraţie ce are două vase cu electrolit de concentraţii diferite, pila Karpen este alcătuită din două pile legate în serie. Acestea alimentează un motoraş ce acţionează un microîntrerupător, astfel ca la jumătate de rotaţie a rotorului circuitul este deschis şi la cealaltă jumătate este închis. Astfel motoraşul este alimentat în impulsuri cu factor de umplere ½, pe perioada a jumătate de rotaţie, cealaltă jumătate permiţând pilei să se regenereze, să reîncarce energia consumată. Şi treaba asta o face de 60 de ani.

Concluzii
Pila Karpen nu se poate studia, nici măcar nu poate se poate vedea.
Pila Karpen funcţionează folosind exclusiv energia termică a mediului ambiant, acesta fiind un seif sau un gât.

Pila Karpen a fost catalogată ca pilă de concentraţie fie dintr-o înţelegere greşită a fenomenului, fie din necunoaştere,evident, fie în mod voit, dezinformativ pentru a nu putea fi reprodusă şi utilizată pe scară largă. Se crede totuşi că este folosită, nedovedit însă, de agenţii spaţiale şi în aplicaţii militare.
Dezinformarea este completată cu extraordinar de slaba informare. Vechi articole au dispărut, cele rămase conţin informaţii contradictorii, foarte multe greşite şi se folosesc metode de „pierde-urma” cum ar fi rebotezarea inventatorului: astfel el poate fi găsit sub numele de Carpen sau chiar Carpan.
Locul unde se află pila Karpen se bănuieşte a fi seiful muzeului, dar platina şi argintul pot fi foarte bine şi la gâtul unei farmaciste sau a unei europarlamentare.
Nicolae Vasilescu – Karpen a descoperit ceva ce nu trebuie ştiut. În „Annales de l'Academie Roumaine” din 1944 el scrie articolul „Nouvelle théorie des piles électriques. R
ôle des électrons. Piles contre­disant le second principe de la thérmo­dynamique” (Noua teorie a pilelor electrice. Rolul electronilor. Pile ce contrazic principiul al II-lea al termodinamicii). Oare de ce ne este atât de greu să ne dezbărăm de concepţii învechite, de preconcepţii îndoctrinate, de blocaje mentale, de buchia manualului tipărit în primă ediţie în 1956 ? După Newton a urmat Einstein, dar puţini sunt cei ce ştiu asta.
Şi o ultimă concluzie: România este singurul mediu ostil dezvoltării inteligenţei româneşti.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.